Prima pagină » Magazin » Zinedine Zidane: Când eram jucător, nu mergeam în baruri, beam doar apă și făceam exerciții

Zinedine Zidane: Când eram jucător, nu mergeam în baruri, beam doar apă și făceam exerciții

Zinedine Zidane: Când eram jucător, nu mergeam în baruri, beam doar apă și făceam exerciții
Zinedine Zidane (46 de ani), actualul antrenor al celor de la Real Madrid, a povestit într-un interviu drumul său spre fotbalistul profesionist și modul de viață pe care a trebuit să-l aibă pentru a ajunge unul dintre cei mai reprezentativi jucători din acest sport.

„Zizou” și-a făcut junioratul la AS Cannes, iar ulterior a evoluat pentru Bordeaux, Juventus și Real Madrid. Mijlocașul a obținut o mulțime de performanțe notabile în cariera sa, câștigând de trei ori Balonul de Aur și Campionatul Mondial și European, cu Franța, în 1998, respectiv 2000. De asemenea, acesta și-a trecut în palmares numeroase alte trofee, precum Liga Campionilor și titlul în Spania, cu Real Madrid, și alte două campionate în Italia, cu Juventus.

„Mie mi-a fost clar de la început. Voiam doar să joc fotbal. Am avut probleme la școală, iar părinții nu au fost de acord. Eram conștient că nu am atitudinea corectă, iar, într-o zi, mi-ai spus că știu ce îmi doresc și să fac ce vreau.

După ce am obținut permisiunea părinților, m-am concentrat pentru a atinge ceea ce îmi doresc. Când am venit la Cannes, am văzut jucători profesioniști antrenându-se și mi-am spus . Din momentul acela, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a deveni cel mai bun”, a declarat Zidane, în interviul pentru OTRO, citat de Marca.

Ulterior, francezul a vorbit și despre stilul de viață curat pe care a trebuit să-l abordeze și restricțiile pe care și le-a impus pentru a putea deveni ceea ce și-a dorit.

„Dormeam bine, nu eram idiot să merg în baruri, beam doar apă și făceam exerciții. Am pus totul pentru a deveni cel mai bun. Așa mi-am făcut părinții fericiți, pentru că asta era viața mea și voiam să-i fac mândri.

Pentru a te face remarcat și să joci, trebuie să fii bun. Mai întâi trebuie să arăți că ești diferit față de toți ceilalți, pentru că, la momentul respectiv, era un umăr limitat de jucători – doar unul sau doi tineri puteau juca. Acum este cu totul altceva, este mult mai rapid, iar jucătorilor nu le este teamă de greșeli”, a încheiat Zidane.

Zinedine Zidane a devenit antrenor principal la Real Madrid la începutul anului 2016, câștigând de trei ori consecutiv Liga Campionilor alături de spanioli. În urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta a fost repus în funcție la clubul madrilen, după o pauză de 10 luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial