Prima pagină » Știri » Un URS face pagube în județul Buzău de peste două săptămâni. Autoritățile cer AJUTORUL Ministerului Mediului

Un URS face pagube în județul Buzău de peste două săptămâni. Autoritățile cer AJUTORUL Ministerului Mediului

Un URS face pagube în județul Buzău de peste două săptămâni. Autoritățile cer AJUTORUL Ministerului Mediului
Autoritățile din Buzău au solicitat Ministerului Mediului recoltarea unui urs care provoacă pagube în mai multe localități din județ. În nici două săptămâni, animalul a dat mai multe atacuri și a ucis peste 20 de animale, din gospodăriile oamenilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că în ultimele două săptămâni au fost înregistrate mai multe atacuri ale urșilor în localitățile Colți, Pănătău, Odăile, Bozioru sau Bisoca. Peste 20 de oi, capre sau porci au fost ucise.

„Pentru zona Colți – Pănătău vorbim de același urs, care este destul de mare, din câte au făcut evaluarea cei de la Agenția pentru Protecția Mediului. S-a solicitat recoltarea acestui exemplar și se așteaptă acum răspuns de la Ministerul Mediului. S-a învățat să facă prăpăd. În două săptămâni s-au făcut 7 – 8 procese verbale pentru stabilirea pagubelor, dar nu toți oamenii au anunțat”, a declarat Cozma.

Acesta a precizat că oamenii se tem să mai iasă seara din case, ursul putând fi zărit, chiar duminica seara, în mijlocul localității Colți.

De asemenea, la Bisioca, ursul a distrus 20 de stupi de albine.

Jandarmii sunt chemați aproape zilnic în zonă, mai spune purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, pentru îndepărtarea ursului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos