Gândurile lui Cristoiu: Toți anticomuniștii și antisecuriștii au o problemă

Ion Cristoiu a afirmat că Augustin Lazăr trebuie să demisioneze din funcție pentru că a fost procuror comunist și nu a făcut nimic pentru a-l elibera pe disidentul Iulius Filip.

„Campania împotriva lui pe tema asta este o prostie. Nu pentru asta trebuie să-l dăm afară, ci pentru că a fost procuror comunist și fiind în comisia aia nu a făcut nimic să-l salveze pe ăla. El ca președintele comisiei… decizia acestei comisii a fost hotărâtoare pentru judecată. Acolo, când a primit lista aia scria Iulius Filip a fost condamnat pentru vorbe împotriva regimului comunist. Păi și el nu a văzut asta? Acum el e procuror în anticomunism și a fost numit de președintele Iohannis, care e un mare anticomunist”, a punctat Ion Cristoiu.

Jurnalistul s-a declarat surprins de anticomunismul feroce al președintelui Iohannis, semn că președintele are o problemă. „Două lucruri mă surprind, anticomunismul lui feroce pe care niciun președinte nu l-a avut, ceea ce, după părerea mea, arată că are o problemă. Toți anticomuniștii și antisecuriștii au o problemă. Cu cât ești mai suspect de ceva, cu atât ești mai anti”, a subliniat Ion Cristoiu.

El a explicat că, în timpul comunismului, una era să fii procuror și alta era să fii inginer-șef.

„Ca procuror erai obligat să aperi statul comunist de ceea ce statul comunist considera că sunt atacuri împotriva sa. Deci, din punctul acesta de vedere, un domn ca Augustin Lazăr nu are ce căuta nici măcar în procuratura de acum, nu procuror-șef”, a spus Ion Cristoiu.

Jurnalistul a adăugat că președintele Iohannis știa despre trecutul de procuror comunist al lui Augustin Lazăr când l-a numit procuror general. „Când l-a numit știa cine e dl. Lazăr… Cred că în mapa lui profesională are lucruri mult mai grave. Nu avea cum să nu fie. Dvs chiar credeți că el ca procuror, timp de 8 ani, a judecat numai crime? Nu a judecat și furt din avutul obștesc, și avorturi și propagandă împotriva statului. (…) Când s-a angajat știa la ce se angajează (…) În aceste condiții, el a făcut conștient acest lucru. În aceste condiții, normal era după 89 să se retragă sau să nu se bată să fie procuror general”, a susținut Ion Cristoiu.

În opinia sa, Iohannis l-a numit pe Lazăr în ciuda trecutului său pentru că i-a rezolvat toate dosarele, iar renunțarea la el ar fi un semnal prost pentru camarila sa într-un an cu alegeri prezidențiale.

„L-a pus pentru că este omul lui de casă și i-a rezolvat toate dosarele și doi, acum dacă ar renunța la el, că așa ar trebui să renunțe că oricum nu cred că îl va mai confirma Tudorel Toader, ar da un semnal pentru toți acoliții, pentru toată camarila lui că-i părăsește. Nu dorește să transmită acest mesaj în an cu alegeri prezidențiale. Nici el, nici Dragnea. Pentru că în momentul în care tu dai un semnal că te-ai lepădat de un tip dintr-o instituție de forță, ăilalți spun mă duc la Dragnea. L-ar da mâine pe Lazăr afară. Dacă ar fi un om politic credincios ideilor sale anticomuniste i-ar cere demisia, dar părerea mea e că se va rezolva prin faptul că iese la pensie”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a explicat și atitudinea rezervată a ministrului Justiției, Tudorel Toader, față de acuzațiile aduse lui Augustin Lazăr.

„Tudorel Toader l-a apărat pentru că și el a fost procuror. În momentul în care ai fost procuror nu te puteai fofila să nu condamni și nevinovați. Nu aveai cum (…) În mapa lui profesională, dar și a lui Tudorel Toader, veți găsi foarte multe schelete. N-are cum, n-aveai cum ca procuror”, a susținut jurnalistul.

Ion Cristoiu este convins că Augustin Lazăr are și alte schelete în dulap care nu au ieșit la iveală deoarece există un sistem care îl protejează. „Ca procuror, e clar că a făcut și altele. Pe mine mă miră că nu au ieșit și altele din mapa lui profesională. Ceea ce spune că până la urmă există un sistem care îl apără”, a conchis jurnalistul.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzațiile ce i-au fost aduse în spațiul public, potrivit cărora ar fi refuzat să elibereze un disident anticomunist. Lumea Justiției a publicat documente care ar arăta cum un procuror din județul Alba, pe numele său Augustin Lazăr, a refuzat în două rânduri să-l elibereze pe disidentul anticomunist Iulius Filip, acest lucru întâmplându-se în mijlocul anilor ’80. Atunci, Augustin Lazăr era șeful Comisiei de liberări condiționate a Penitenciarului Aiud.

Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat că ar fi existat „considerente multiple” pentru care în mapa profesională a lui Augustin Lazăr nu apărea activitatea de șef al comisiei pentru eliberări condiționate de la Aiud. „Cineva care vrea să ocupe o funcție de rang înalt nu se prezintă cu activitățile de debut în profesie. În al doilea rând, mă gândesc că același cineva nu-și prezintă părțile mai puțin dorite”, a spus Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a respins, printr-un comunicat de presă, acuzațiile potrivit cărora ar fi făcut poliție politică, precizând că o astfel de dezinformare este contrazisă de adeverințele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Procurorul general apreciază că atacurile concertate din ultimele zile la adresa sa, în contextul derulării procedurii de desemnare a viitorului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmăresc atât decredibilizarea sa în calitate de procuror general, cât și destabilizarea Ministerului Public.

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 7 aprilie 2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX și Gandul.info.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Se reține certificatul de înmatriculare al mașinii. Șoferii care rămân pe loc fără drept de...
Noi amenzi pentru șoferi. Polițiștii fac controale amănunțite în această perioadă
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată