Prima pagină » Știri politice » Cazul Tăriceanu: Comisia juridică din Senat a amânat votarea raportului

Cazul Tăriceanu: Comisia juridică din Senat a amânat votarea raportului

Cazul Tăriceanu: Comisia juridică din Senat a amânat votarea raportului
Comisia juridică a Senatului are pe ordinea de zi, în ședința de marți, de la ora 10.30, pentru raport, scrisoarea PÎCCJ prin care solicită formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită.

Membrii Comisiei juridice din Senat au amânat, marți, votarea raportului referitor la solicitarea procurorilor DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru a chema la dezbateri un reprezentant al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

„Când au fost audiați și domnii Tăriceanu și studiate materialele avocatului, au fost anumite chestiuni de clarificat din partea membrilor comisiei juridice și din partea membrilor din Senat care au studiat dosarul. În acest context s-a pus problema dacă nu ar fi utilă cauze ca cel care a făcut sesizarea, adică Parchetul, să susțină această sesizare cu întrebările care au rezultat din dezbaterile până acum. Colegii au invocat cel puțin două decizii ale CCR, una care spune că suntem titulari, ceea ce știam și noi și avem toată libertatea de a decide într-un fel sau altul, dar asta nu înseamnă că nu putem să chemăm pe cineva ca să clarifice anumite chestiuni, dacă s-a apreciat că ar fi utilă cauzei”, a declarat președintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc.

El a mai spus că dezbaterile vor continua săptămâna viitoare.

„Și săptămâna viitoare va fi din nou pe ordinea de zi această chestiune să vedem dacă să invităm sau nu pentru că nu am vrea să pară o chestiune de pactizare, adică invitarea Parchetului nu trebuie privită ca o acțiune politică, ci pur și simplu o acțiune de susținere a unei cereri. Cineva care face o cerere indiferent de natura ei este evident să vină să o susțină, să spună anumite chestiuni, cu atât mai mult cu cât noi suntem titularii acestei cereri de urmărire penală sau nu și atunci e firesc să ne fie clarificate anumite lucruri dacă din material sunt contradicții, mai ales că din păcate avem un material de 17.000 de pagini care nu a fost structurat, nu a fost așezat așa fel încât să permită un nespecialist să studieze și să formeze o opinie”, a completat Cazanciuc.

Știrea inițială

Deși termenul pentru depunerea unui raport cu privire la solciitarea DNA de urmărire penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu era de 2 aprilie, Comsia juridică a amânat de două ori discuțiile în această privință.

Referitor la amânările senatorilor juriști, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat luni: „Comisia juridică e independentă, nu lucrează sub autoritatea președintelui”.

DNA a solicitat Senatului, încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunțat că președintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat și dosarul Microsoft, în care au fost implicați mai mulți demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunț cu privire la infracțiuni efectuate de angajații români în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licențe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul șef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a inițiat și susținut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licențe între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O pictură veche de 400 de ani a surprins liliecii mâncând păsări înainte ca știința să o facă