Pintea anunță că trimite o echipă de control la Spitalul Clinic de Urgență Cluj după controlul inopinat / Reacția Consiliului Județean

Publicat: 06/05/2019, 12:13

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat luni că va trimite o echipă de control la Spitalul de Urgență din Cluj după controlul inopinat făcut în weekend la unitatea spitalicească. Pintea a spus că vizita sa era așteptată și cu toate acestea a constatat o serie de nereguli.

„A fost amuzant pentru că portarul de la Clinica de Ortopedie mi-a spus că mă așteptau. Zic, v-a anunțat cineva? Pentru că suntem la Unitatea de Primiri Urgențe. A zis nu, vă așteptam atunci când ați fost la Gherla. Adică acum 3 săptămâni, o lună. Nu cred că nu au auzit, am senzația că nu le-a păsat, vorbesc foarte serios în acest moment. Am rămas surprinsă când m-au abordat aparținătorii să îmi spună că stau de ore bune astfel încât așteptând ca pacienții să fie transportați într-o altă clinică să fie consultați, medicii din UPU erau depășiți de situație, în sensul că au solicitat ambulanță, ambulanța după 4 ore nu venise, erau paturi blocate și până la urmă bineînțeles că avem, sigur medici nu își fac treaba, ba da medicii de acolo chiar își făceau treaba. Dar erau blocați de chestiunile acestea organizatorice. Am întrebat de exemplu de ce nu există ambulanțieri sau ambulanță care să transporte acești pacienți pentru consulturi și mi s-a spus că există de luni până vineri. A zic și pe week-end nu mai avem nimic? La fel revin la sălile de operație, sala de operație de la clinica de ortopedie, aceste săli de operație funcționează doar dimineața și până vineri, de luni până vineri și suntem spital clinic de urgență. Sigur ni se va spune că nu avem fonduri suficiente pentru personal, eu refuz să cred aceste lucruri de aceea echipa de control va merge și va verifica aspectele pe care le-am sesizat. Și cu siguranță va trebui să le remediem pentru că până la urmă Cluj este un centru universitar, este elita medicinii românești”, a declarat luni, la Digi 24, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ministrul a spus că nu se aștepta să găsească aceste nereguli, semnalate de-a lungul ultimilor doi ani.

„(…) eu mă așteptam să fie remediate pentru că au fost semnalate aceste probleme, am avut discuții cu conducerea spitalului, cu cei din direcția de sănătate publică, Ministerul Sănătății a alocat bani pentru echipamente medicale anul trecut aproximativ 8 milioane de lei, anul acesta până în prezent 7 milioane de lei. Deci din punct de vedere al dotării cu aparatură medicală nu există probleme, dar condițiile în care sunt primiți pacienții sunt absolut de neacceptat. Pe de altă parte eu am încercat o colaborare cu cei de la Consiliul Județean, din păcate nu am găsit uși deschise acolo. Sumele alocate pentru întreținerea clădirilor sunt aproximativ 40 pe care Ministerul le are în administrare sunt absolut suficiente. De asemenea au fost alocați bani din fondurile proprii ale spitalului pentru anumite reparații, dar insuficienți pentru că nu putem face mai mult nefiind proprietarii clădirilor. Pe de altă parte nu vreau să găsesc scuze celor de la spital. Intrarea clinicii de ortopedie este absolut dezolantă, pentru că orice pacient vine acolo este absolut șocat. Este mizerie, este debandadă, mă refer în curte la intrare. Pe de altă parte nu există posibilitatea să se facă intervenții chirurgicale în acea clinică în week-end, să nu uităm că e spital de urgență. Dacă un pacient are nevoie de o intervenție chirurgicală ortopedică este plimbat în altă clinică”, a declarat Sorina Pintea.

Ea a anunțat că a avut o discuție cu șeful corpului de control al ministerului care va merge în control și va verifica în primul rând condițiile igienico-sanitaare din clădirile pe care Ministerul Sănătății de lare în administrare de la consiliul județean dar și activitatea managerului și a directorului spitalului.

„În acest moment sunt cabinet împreună cu șeful corpului de control care va efectua o deplasare și va verifica în primul rând condițiile igienico sanitare din toate clădirile pe care ministerul le are în administrare de la Consiliul Județean în Cluj și va vedea exact ce se întâmplă acolo. Va vedea dacă directorul administrativ și-a făcut treaba, pentru că este vorba totuși de niște lucruri organizatorice, iar din punct de vedere al activității medicale va verifica modul în care managerul și directorul medical au înțeles organizările, activitatea medicală în folosul pacientului pentru că despre asta vorbim”, a spus Pintea.

Consiliul Județean Cluj, după vizita Sorinei Pintea la spital: Folosește sănătatea drept lance în campania electorală

Consiliul Județean Cluj îi cere ministrului Sorina Pintea să nu mai folosească sănătatea drept lance în campania electorală, susținând că problemele identificate la Spitalul de Urgență țin de organizarea Ministerului, întrucât instituția este în subordinea MS, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj transmis, luni, dezorganizarea de la SCJU Cluj-Napoca, lipsa ambulanțelor și faptul că nu se fac operații în weekend țin de modul în care ministrul organizează activitatea Ministerului Sănătății.

„Aflat în campanie electorală, ministrul Sănătății Sorina Pintea se miră la ceas de noapte și se acuză pe sine. Constatările referitoare la situația de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca sunt, de fapt, acuzații aduse propriului minister fiindcă spitalul este în subordinea directă a Ministerului Sănătății. O miră dezorganizarea pe doamna ministru? Nu sunt ambulanțe suficiente? Nu se fac operații în weekend? Toate acestea țin de modul în care ministrul organizează activitatea ministerului, prin însăși misiunea pe care o are. Consiliul Județean Cluj îi solicită public ministrului Pintea să nu mai folosească sănătatea drept lance în campania electorală”, se arată în documentul citat.

Reprezentanții Consiliul Județean Cluj au subliniat că instituția are în proprietate exclusiv clădirile spitalului județean având sarcina de a investi în lucrările majore care țin de consolidarea și modernizarea clădirii.

„Igienizarea și lucrările curente sunt în sarcina ministerului. Cu toate acestea, în anul 2018, Consiliul Județean Cluj a investit numai în acest spital 3.291.590 lei iar pentru primul trimestru din 2019 a alocat 1 milion de lei. Mai mult, tot pentru Spitalul Județean, Consiliul Județean Cluj a accesat și câștigat fonduri europene în valoare de 13.182.344 lei pentru dotarea ambulatoriului spitalului”, se mai arată în comunicatul CJ Cluj.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a scris, duminică, pe Facebook, că a continuat sâmbătă seara seria de vizite inopinate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de ortopedie.

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată...
Viața la bloc. Ce sancțiuni riști dacă ai musafiri gălăgioși de Paști
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
VIDEO. Delia, criticată că nu este feminină. Gestul total neașteptat pe care artista l-a făcut...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
MESAJE de PAȘTE 2024. Impresionează-ți rudele și prietenii de Sărbătorile Pascale