Prima pagină » Magazin » Gest impresionant. Marea surpriză pe care un miliardar a făcut-o absolvenților unei universități

Gest impresionant. Marea surpriză pe care un miliardar a făcut-o absolvenților unei universități

Gest impresionant. Marea surpriză pe care un miliardar a făcut-o absolvenților unei universități
Absolvenții de la Colegiul Morehouse au avut parte de o surpriză uriașă, duminică, după ce miliardarul investitor Robert F. Smith a anunțat că le va plăti toate împrumuturile, transmite CNN.

„În numele celor opt generații ale familiei mele din această țară, vom alimenta un pic vieții voastre”, a declarat Smith în timpul discursului, aflat la Colegiul Morehouse din Atlanta, înainte să anunțe că familia sa va crea o organizație care să plătească datoriile studenților.

Anunțul investitorului a fost primit cu ropote de aplauze, studenții scandând „MVP!” („most valuable player” – cel mai prețios jucător), informează CNN.

„Sunt sigur că astfel această clasă va putea să se revanșeze”, a continuat Smith. „Mi-aș dori ca toată lumea să aibă parte de aceeași oportunitate”, a adăugat acesta.

Studenții au fost șocați atunci când Smith a făcut anunțul, au declarat unii dintre absolvenții prezenți la ceremonie, pentru CNN.

„Ne uitam unul la altul și ne întrebam dacă vorbea serios. Este vorba de foarte mulți bani”, a afirmat Robert James, în vârstă de 21 de ani.

Jonathan Epps, în vârstă de 22 de ani, a afirmat, duminică după-amiază, că încă nu a înțeles pe deplin ceea ce s-a întâmplat și cât de „importantă este vestea primită”, acesta spunând că gestul miliardarului este cel mai onest și cel mai generos moment pe care l-a văzut vreodată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Dmitri Medvedev amenință Finlanda: „Se află acum pe lista țintelor nucleare ale Rusiei. Bucură-te, ai atins apogeul securității!”
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
35.000 de componente străine în dronele și rachetele cu care Rusia a atacat într-o singură zi
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Un experiment sugerează că oamenii nu se nasc dreptaci sau stângaci, ci devin pe parcurs