Prima pagină » Magazin » Halep se duce încrezătoare la Roland Garros: Sper să fiu o albinuță care aleargă bine și joacă bine

Halep se duce încrezătoare la Roland Garros: Sper să fiu o albinuță care aleargă bine și joacă bine

Halep se duce încrezătoare la Roland Garros: Sper să fiu o albinuță care aleargă bine și joacă bine
Simona Halep a plecat spre Paris, pentru al doilea Mare Șlem al anului, Roland Garros. Românca trebuie să își apere titlul și este încrezătoare că poate face asta. La plecarea din România, a promis că va face tot ce îi stă în putință pentru realizarea obiectivului.

Deși la turneul precedent, de la Roma, a acuzat câteva probleme de sănătate, Simona este pregătită din punct de vedere medical. Și-a revenit și este gata să intre pe teren. „Mă simt bine, sunt sănătoasă, am avut câteva zile de odihnă și sunt gata de luptă. Putem spune că sunt două turnee într-unul singur, fiind două săptămâni, dar trebuie să ne setăm că e doar un turneu și să ne păstrăm dorința de a lupta timp de două săptamâni, în cazul fericit.

Plec foarte bucuroasă că a mai trecut un an și eu sunt campioana de anul trecut. Sunt foarte veselă că mă întorc acolo, Parisul este orașul meu preferat. Mereu am în minte și suflet clipele de anul trecut și mă ajută. Sunt cele mai speciale și cu siguranță vor rămâne, pentru că a fost prima dată și a fost și turneul meu preferat. Sper să fiu o albinuță care aleargă bine și care joacă bine”, a declarat Simona Halep. Suprafața de la Roland Garros este pe placul ei, acesta fiind încă un motiv pentru care speră să aibă un turneu cât mai lung.

„La Paris este o suprafață care îmi place, e mai rapidă, însă poți să și aluneci, dar, de la an la an e treaba diferită. O să iau fiecare meci. Pentru mine cel mai important este că sunt aptă și că mă duc din nou acolo. Contează fiecare zi, indiferent de ce am spune noi. Pană în a doua săptămână trebuie să câștigi căteva meciuri. Mă bucură mult că românii vin să mă susțină, îmi dau o energie pozitivă și le mulțumesc că mereu atunci când joc sunt prezenți”, a mai precizat Halep, care vrea să fie așteptată ca anul trecut, dacă se impune la Paris, cu covorul roșu.

„Nu am spus nici că nu sunt, nici că sunt favorită. Eu mă duc acolo și încerc să dau tot ce e mai bun, dacă va fi să și câștig meciuri, atunci e și mai bine. Îmi doresc din tot sufletul să mă așteptați cu covorul roșu, dar e mai dificil”.

Tabloul principal de la Roland Garros debutează duminică, 26 mai, iar finala are loc pe 9 iunie.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister