Prima pagină » Magazin » Centrele unui retailer de cosmetice vor fi închise pentru o zi în SUA, pentru cursuri contra discriminării rasiale

Centrele unui retailer de cosmetice vor fi închise pentru o zi în SUA, pentru cursuri contra discriminării rasiale

Centrele unui retailer de cosmetice vor fi închise pentru o zi în SUA, pentru cursuri contra discriminării rasiale
Sephora va închide miercuri toate magazinele, centrele de distribuție și birourile din SUA pentru a oferi angajaților cursuri contra discriminării rasiale, după un incident în care a fost implicată cântăreața SZA, nominalizată la premiile Grammy, potrivit The Guardian.

Artista de culoare SZA a afirmat că, în luna aprilie, a fost ținta discriminării rasiale într-un magazin Sephora din Calabasas, California.

SZA a scris într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter că o angajată a magazinului, numită „Sandy”, i-a chemat pe cei de la pază pentru a se asigura că artista nu fură din centrul comercial.

Emily Shapiro, purtător de cuvânt al Sephora, a declarat pentru Reuters că s-a deschis o anchetă internă și că discriminarea rasială nu este tolerată de companie. Aceasta a mai spus că decizia de a nu deschide magazinele Sephora miercuri, în vederea organizării acestor cursuri antidiscriminare, a fost luată în urmă cu mai multe luni, fiind parte a unei campanii la care se lucrează de cel puțin un an, „We Belong to Something Beautiful”.

Sephora este deținută de compania de produse de lux LVMH, cu sediul la Paris, în Franța.

SZA este celebră, printre altele, pentru colaborarea cu Kendrick Lamar la piesa „All the Stars” de pe coloana sonoră a superproducției „Pantera Neagră/ Black Panther”.

Foto: hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție ÎNGRIJORĂTOARE pentru 2028: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„Moartea politică a lui Trump, mult EXAGERATĂ”. AUR ia apărarea lui Trump după victoria democraților
Click
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Cancan.ro
Mira de la Insula iubirii avea relație cu o femeie, în timp ce era cu Ian: 'Am locuit toți trei' | Imagini explozive și dezvăluiri zguduitoare
Ce se întâmplă doctore
Diabetul nu afectează doar pancreasul. 7 organe pe care le poate afecta în tăcere, dacă lași glicemia să crească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O explozie misterioasă în spațiu tocmai a provocat ceva la care oamenii de știință nu se așteptau
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!