Prima pagină » Magazin » Neversea 2019. Peste 150.000 de fani și cei mai cunoscuți artiști. Tatuaje de festival, acrobații și concerte – VIDEO

Neversea 2019. Peste 150.000 de fani și cei mai cunoscuți artiști. Tatuaje de festival, acrobații și concerte – VIDEO

Neversea 2019. Peste 150.000 de fani și cei mai cunoscuți artiști. Tatuaje de festival, acrobații și concerte - VIDEO
Peste 150.000 de fani și cei mai cunoscuți artiști internaționali și-au dat întâlnire la cel mai mare festival organizat la Marea Neagră, Neversea. Atunci când nu erau la concert, fanii veniți special la Constanța, au asistat la acrobații, parade ori și-au făcut tatuaje de festival.

Încă din prima zi, Neversea și-a dovedit renumele, de cel mai mare festival de muzică de plajă din Europa și peste 55.000 de festivalieri au participat la evenimentele din zona plajei din Constanța. Cei mai mulți dintre ei au așteptat să vină seara, când pe scenele Neversea au urcat artiștii lor preferați, iar între timp au participat la evenimentele care au avut loc pe plaja Modern din Constanța pe parcursul întregii zile.

Fanii festivalului s-au întâlnit în perimetrul festivalului cu acrobați, au văzut o paradă impresionantă a unor creaturi fabuloase ale mării, iar fiecare scenă din festival a fost animată de dansatori costumați.

În plus, la scena principală, show-urile artiștilor au fost acompaniate de acrobați, care au dansat la cinci metri înălțime, deasupra publicului.

Prima „grijă” a miilor de fani veniți să se distreze a fost să se prezinte în zonele de fashion, de unde au putut să-și achiziționeze cele mai cool outfituri sau să-și facă tatuaje pentru festival.

Deschiderea Neversea a fost marcată cu focuri de artificii acompaniate de acrobați suspendați, iar pe scena principală au urcat, între alții, Alex Parker, Mahmut Orhan și Inna, cu toții impresionați de numărul mare de fani.

Cel mai așteptat artist al primei seri, americanul G-Eazy, prezent pentru prima dată în România, s-a declarat impresionat de fanii pe care i-a găsit. Mai mult decât atât, pentru ca s-a simțit atât de bine la malul Mării Negre, artistul le-a cerut organizatorilor să îi prelungească durata show-ului.

Seara a doua a Neversea a adus un plus de aproximativ 5.000 de fani din țară și din străinătate, numărul spectatorilor ajungând la circa 60.000, cei mai așteptați artiști fiind Sean Paul, dar și dj-ul Afrojack.

Debutul celei de-a doua zile a festivalului a fost făcut de pe scena principală de Albwho, urmată de The Motans, Grasu XXL Live, Sean Paul, Will Sparks, Danny Avila, Vini Vici și Afrojack, cu care, fanii festivalului au prins cel de-al doilea răsărit la malul Mării Negre.

Sean Paul a urcat pentru prima dată pe scena Neversea, însă la finalul show-ului a declarat că s-a simțit incredibil și că își dorește să revină.

Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Raresh, Guy Gerber, Lilly Palmer, Culese din Cartier, Sub Focus Dj Set și mulți alții.

Și cea de-a doua seară a avut momente deosebite, marcate cu focuri de artificii și acompaniate de acrobați suspendați.

Cea de-a treia zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre s-a încheiat cu un răsărit unic acompaniat de regele torturilor, Steve Aoki!

Artistul s-a simțit atât de bine pe scena de la Neversea, încât la un moment dat a coborât printre zecile de mii de fani aflați în fața scenei.

„Neversea se află în topul festivalurilor care mi-au ajuns aproape de suflet, pe lângă Untold. Mi-am dorit foarte mult să vin și în acest an aici pentru că mă simt incredibil și cred că fanii văd și simt asta. Îmi place enorm energia oamenilor de aici și de fiecare dată mă încarc pozitiv la Neversea”, a declarat Steve Aoki.

Debutul zilei cu numărul trei a fost făcut de pe scena principală de Vladimir, urmat de Manuel Riva, Delia, Jessie J, KSHMR, Salvatore Ganacci și Steve Aoki.

Un alt „personaj” așteptat în cea de-a treia seară a festivalului a fost artista britanică, Jessie J, care a făcut un show impresionant, iar în momentul în care artista a coborât de pe scenă în mijlocul participanților, fanii au fost în delir.

„Nu mă așteptam să găsesc atât de mulți oameni în fața scenei. Am avut emoții incredibile, dar constructive pentru că m-am simțit atât de bine pe scenă. Mi-aș dori să revin aici, să cânt în fața acestui public minunat”, a declarat Jessie J.

DJ-ul american KSHMR le-a oferit aseară o surpriză participanților și a remixat o piesa din repertoriul tradițional românesc, „Noi suntem români”, cântată de Nicolae Furdui Iancu. Fanii au fost în extaz și au cântat fiecare vers. Artistul iubește România și mai mult decât atât a încercat să vorbească cu fanii în limba română.

Un alt spectacol nonconformist a avut și DJ-ul suedez de origine bosniacă, Salvatore Ganacci, cunoscut pentru stilul său inconfundabil în care se desfășoară atunci când este pe scenă. El a încântat publicul Neversea, când a introdus în recitalul său o secvență dintr-o manea a lui Adrian Minune, „Așa sunt zilele mele”. Luat prin surprindere, publicul a reacționat prin urale, mulți dintre cei prezenți începând să cânte versurile melodiei.

Pe celelalte scene au concertat peste 30 de alți artiști printre care Sublee, Jamie Jones, Dubfire, YOKOO, Marwan, Grasu XXL, CTC+ Friends, Flux Pavilion și mulți alții.

Duminică, Neversea 2019 a ajuns în cea de-a patra zi de festival, noi nume mari de artiști urmând să urce urca una dintre scenele amenajate pe plajă, iar zeci de mii de spectatori sunt așteptați să asiste de spectacolele pregătite.

În program, cele mai așteptate „nume” sunt DJ Snake și Los Frequencies, dar sunt așteptați cu mare interes și Paraziții ori Macanache. Între cei care vor urca pe scena principală se mai numără Paul Damixie, Gianluca Vacchi, Ofenbach, Kadebostany, Bassjackers și Matoma.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Stolojan: Nu avem nici o altă șansă decât să mergem înainte cu premierul Bolojan
Digi24
Albania este în stare alertă după un avertisment al SUA privind posibile amenințări legate de Iran
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
10 celebrități istorice catalogate drept „nebune” în epoca lor