Prima pagină » Știri » Compania de gaz din Iași, inculpată în dosarul exploziei unui bloc în urma căreia au murit doi oameni

Compania de gaz din Iași, inculpată în dosarul exploziei unui bloc în urma căreia au murit doi oameni

Compania de gaz din Iași, inculpată în dosarul exploziei unui bloc în urma căreia au murit doi oameni
Compania de distribuție a gazului din Iași este inculpată în dosarul exploziei unui bloc din oraș. La aproape trei ani de producerea deflagrației, soldate cu doi morți, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de companie pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă.

La aproape trei ani de la explozia blocului de pe strada Văscăuțeanu din Iași, procurorii au anunțat că firma de distribuție a gazului are calitatea de inculpat în dosar.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de societatea comercială DelgazGrid S.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și ucidere din culpă, ambele în concurs ideal. Societății comerciale, prin reprezentanți, i s-a adus la cunoștintă drepturile și obligațiile procesuale, în calitate de inculpat”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit anchetatorilor, deși făcuseră verificări pe strada Văscăuțeanu și observaseră că există scurgeri de gaz, angajații companiei nu au luat măsuri pentru remedierea situației.

„În fapt, s-a reținut că, deși societatea, în urma mai multor verificări efectuate de către angajați ai acesteia a cunoscut faptul că pe strada Theodor Văscăuțeanu nr. 8 din municipiul Iași existau scurgeri de gaze naturale, nu au luat măsurile legale care se impuneau pentru stoparea acestora, în contextul în care și durata de funcționare normală a conductelor era depășită, împrejurare ce a condus în data de 1 august 2016 la o explozie la nivelul blocului C2. Explozia primară a provocat degradarea importantă a blocului cu afectarea structurii de rezistență, proiectarea unor elemente de construcție asupra unor bunuri aflate în imediata apropiere a imobilului, rezultând pagube materiale importante și decesul a două persoane”, a explicat Mihaela Apostol.

O explozie puternică a avut loc, în 1 august 2016, la parterului blocului C2 de pe strada Văscăuțeanu nr. 8 din Iași. În urma exploziei, două persoane și-au pierdut viața, mai multe au fost rănite, iar, din cauza distrugerilor provocate, din acea noapte nimeni nu a mai putut locui în imobil.

Încă de atunci, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dechis un dosar penal in rem pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă. În luna mai a acestui an, compania a fost înștiințată că are calitatea de suspect în acest dosar, iar acum a fost anunțată că este inculpată în dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Curtea de Conturi: Prejudiciu de MILIOANE de euro la Oficiul Jocurilor de Noroc, imputat fostei conduceri
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Milan, fiul lui Culiță Sterp, a fost operat. De ce a avut nevoie de intervenție chirurgicală, la doar cinci ani
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia a deschis comenzile pentru noul Sandero Stepway Hybrid 155. Cât costă în România
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD