Prima pagină » Știri » O tânără de 19 ani, care a intrat în mare deși era arborat steagul roșu, a fost salvată

O tânără de 19 ani, care a intrat în mare deși era arborat steagul roșu, a fost salvată

O tânără de 19 ani, care a intrat în mare deși era arborat steagul roșu, a fost salvată
O tânără de 19 ani a fost scoasă, duminică, în stare gravă din valurile mării, la Vama Veche, echipajul medical reușind să o resusciteze și să o ducă la spital. Fata a intrat în apă deși pe plajă era arborat steagul roșu care interzice scăldatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit pompierilor constănțeni, tânăra a fost scoasă din mare, în zona plajei „La Stuf” din Vama Veche, în stare de inconștiență.

„Inițial apelul a venit că persoana nu a mai ieșit din apă. Ulterior, au revenit cu apel și ne-au spus că a fost scoasă din mare inconștientă”, au spus reprezentanții ISU „Dobrogea”, care au precizat că au fost alocate la caz doar resurse medicale, respectiv un echipaj SMURD B, din punctul temporar Vama Veche și o ambulanță SAJ, cu medic.

Cadrele medicale au reușit manevrele de resuscitate, fiind restabilit pulsul tinerei, aceasta fiind preluată de ambulanță și transportată la spital.

Tânăra are 19 ani și este din județul Prahova.

Ea a intrat în mare deși pe plajă este arborat steagul roșu, care interzice scăldatul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Aproape jumătate dintre români consideră moțiunea de cenzură PSD-AUR un act politic inutil care va înrăutăți lucrurile
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
Astronomii au găsit una dintre primele galaxii ale Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat în creierul oamenilor după ce cercetătorii le-au „dat aripi” în Realitatea Virtuală?