Prima pagină » Știri » Iohannis, despre protest: Sper ca de data asta Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță – VIDEO

Iohannis, despre protest: Sper ca de data asta Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, referitor la protestul anunțat în Piața Victoriei, că se așteaptă ca de data asta Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță și să facă doar ceea ce trebuie să facă, adică să păstreze ordinea. Șeful statului a amintit de violențele de anul trecut.

„Este 10 august, acum un an de zile s-a întâmplat ceva ce a început foarte frumos, românii au venit să demonstreze pașnic, după aceea am intrat într-una dintre marile tragedii post-decembriste. Guvernul pesedist și-a atacat proprii cetățeni cu bâte, cu gaze lacrimogene, români care au demonstrat pașnic au fost atacați de Guvernul României. Eu nu-mi doresc să se mai întâmple așa ceva niciodată, este clar că evenimentele de anul trecut din 10 august trebuie elucidate, trebuie văzut cine a dat comanda politică pentru așa ceva, ceva inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a lansat și un apel către guvernnați.

„Îmi doresc tare mult ca, dacă astăzi are o loc o manifestare de comemorare a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, îmi doresc să fie frumoasă, pașnică, sper foarte mult ca de data asta Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță și să nu facă decât ceea ce trebuie să facă, să păstreze ordinea cu calm”, a conchis Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai bun oraș din lume în care să trăiești în 2026
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
LOVITURĂ pentru Marine Le Pen! Ce se va întâmpla cu candidatura ei la Președinția Franței
Click
A născut fără să-și dea seama! Bebelușul a fost găsit câteva minute mai târziu, sub pături. Cum a fost posibil: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap...”
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul