Prima pagină » Știri » Site-ul Coaliției conduse de Alexandru Cumpănașu e copiat după site-ul SRI. IT-ist: Mi-a fost indicat clar site-ul Serviciului Român de Informații

Site-ul Coaliției conduse de Alexandru Cumpănașu e copiat după site-ul SRI. IT-ist: Mi-a fost indicat clar site-ul Serviciului Român de Informații

Site-ul Coaliției conduse de Alexandru Cumpănașu e copiat după site-ul SRI. IT-ist: Mi-a fost indicat clar site-ul Serviciului Român de Informații
Site-ul Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, for condus de Alexandru Cumpănașu, este suspendat, după un material publicat de Pressone cu privire la faptul că acesta era copiat după cel al SRI. IT-istul responsabil spune că a primit indicații de la Liviu Beșleagă, vicepreședinte CNMR.

Publicația pressone.ro a scris, zilele trecute, că site-ul oficial al Coaliției pentru Modernizarea României (www.cnmr.ro) a fost realizat prin copierea site-ului Serviciului Român de Informații (SRI), multe bucăți din conținutul acestuia fiind pur și simplu clonate în site-ul CNMR.

Mai mult, autorii site-ului CNMR au copiat atât sursa HTML, cât și sursa CSS, adică limbajul care definește aspectul vizual al elementelor. Pe site-ul CNMR au fost preluate cu totul părți din site-ul SRI, inclusiv o fotografie cu Eduard Hellvig, șeful SRI, care depunea o coroană de flori de Ziua Luptătorului Antitero.

Site-ul CNMR este momentan suspendat, dar potrivit aceleiași publicații el a fost conceput de firma D>Soft din Iași, care a realizat două site-uri care au copiat conținut propagandistic pro Kremlin de pe Sputnik și l-au distribuit în România.

Potrivit informațiilor de pe pagina firmei D>Soft, aceasta pune la dispoziție servicii de grafica și design site-uri. Contactat de Mediafax, David Burcovschi, patronal firmei din Iași, susține ca a folosit un cod open source.

„Este mai mult sau mai puțin o confuzie. În momentul în care ei nu aveau acea licențiere MIT, atunci chiar nu se putea folosi orice element de design, până și culoarea. Dar din moment ce ei nu aveau acea licențiere MIT care să interzică asta, nu este nimic rău că am luat o culoare, o iconiță care mi-a plăcut. Ei la rândul lor au folosit iconițe font Elstrom, care sunt folosite de toată lumea pe net. Pe lângă asta sunt o grămadă de site-uri care arată la fel, se vând teme pe internet care sunt cumpărate de firme și refolosite la mai multe site-uri și nimeni nu se plânge de absolut nimic pe chestia asta. Pe lânga asta, site-ul nu este în totalitate similar, adică un procent de 48% care seamănă – doar prima parte a primei pagini de sus, restul elementelor sunt diferite”, a spus David Burcovschi.

Realizarea site-ului CNMR a fost făcută, în urmă cu circa 3 ani, la comanda lui Liviu Beșleagă, vicepreședinte al forului condus de Cumpănașu, spune Burcovschi, iar Beșleagă, este cel care a și a indicat ca model site-ul SRI.

„Vreau să vă spun sincer, mie omul (n. r. Liviu Beșleagă) mi-a zis clar când am vorbit că vrea să iau elementul ăsta de pe site de la SRI, de pe prima pagină, i-au plăcut acele pătrățele, na ce să îi faci. Când vine un client la mine și spune vreau un site și mi-ar plăcea să iau de aici elementul ăsta, efectul ăsta. Am știut, dar nu am știut că o să iasă așa scandal după trei ani.”, a explicat David Burcovschi, pentru Mediafax.

La scurt timp după apariția materialului cu privire la copierea site-ului, Alexandru Cumpănașu a decis să îl dea afară pe Liviu Beșleagă.

„Există similitudini dar asta se datorează unui coleg de-al nostru care s-a ocupat de online, pe care nu pot să-l acuz de rea-voință dar pentru că a procedat așa l-am și dat afară de două zile. Nu am știut de aceste semnalări, pur și simplu l-am rugat pe programator și el, că de asta avem vicepreședinți pe domenii, să se ocupe de site și ei s-au ocupat de nu au mai putut. Au făcut site-ul din câte înțeleg din presă, pentru că nu am sesizat asta, dacă erau niște semnalări..am decis, unu, să dea jos site-ul și să facă alt design până săptămâna viitoare și doi, colegul nostru să fie dat afară”, a spus Alexandru Cumpănașu, pentru Mediafax.

„Site-ul este offline pentru că pur și simplu după ce mi s-au semnalat lucrurile astea era normal să îl schimb pentru că știam aceste detalii, nu m-a informat nimeni că există nu știu ce asemănări de programare, că dacă există asemănări vizuale asta nu este o proprietate intelectuală a nimănui, dacă cineva se inspiră asta este dar înțeleg că erau și anumite lucruri care țineau mai degrabă de conținut, de modulul în care apărea conținutul. Am zis hai să nu mai, ce înseamnă treaba asta, noi avem altă misiune și atunci l-am dat jos și facem un alt design. Colegul care se ocupă de online l-am scos din CNMR.

Nici măcar nu i-am cerut explicații, pur și simplu în momentul în care am aflat i-am comunicat că este inacceptabil așa ceva, nu numai lui, tuturor colegilor noștri, adică în Consiliul de coordonare al nostru am comunicat că este inacceptabil așa ceva și că am decis să își vadă de treabă, să nu se mai ocupe, să nu mai fie vicepreședinte pe online (…) El se ocupa de online și atunci programatorul respectiv lucra pentru el, dar acum respectivul programator este în CNMR , l-am întrebat pe programator de ce a făcut așa, a spus că la momentul respectiv a fost o discuție între el și Liviu Beșleagă și a primit niște indicații în sensul ăsta , că i s-a părut lui că arată ok site-ul ăla și i-am spus că nu este acceptabil așa ceva. L-am rugat să dea jos site-ul, să-l reprogrameze și să îmi arate designul înainte de a-l urca”, mai spune Cumpănașu, pentru Mediafax.

Președintele CNMR a ajuns în atenția opiniei publice după cazul crimelor de la Caracal, fiind unchiul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani care a reușit să sune de 3 ori la 112 să își anunțe propria răpire. Copila nu a mai putut fi salvată deoarece autoritățile au intervenit în casa criminalului abia după 19 ore de la apelurile la 112.

Alexandru Cumpănașu a acuzat instituțiile statului și a făcut mai multe petiții la Parchetul General, MAI, Avocatul Poporului, DIICOT acuzând că există o întreagă rețea de trafic de persoane în zona Caracal, iar aceasta are protecția polițiștilor, magistraților și politicienilor.

Despre Liviu Beșleagă, în septembrie 2018, site-ul recorder.ro a scris că se află în spatele unor platforme care au rolul de a prelua și multiplica temele propagandei rusești. Pentru unul dintre site-uri, usd24.ro, în 2017 Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a alocat peste 20.000 de euro.

Liviu Beșleagă a precizat acum, pentru Mediafax, că lucrează la un raport detaliat care va lămuri toate aspectele.

„Se lucrează la un raport detaliat care va elucida acest aspect în clar. Estimez un grad de similitudine pe linie de aspect sub 23%”, a spus Beșleagă, despre site-ul cnmr.ro, pentru Mediafax.

După ce a fost exclus din CNMR, Beșleagă a fost numit, pe 12 august, președinte al Comitetul Național al Românilor Republicani Americani, filiala din România.

Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) reprezintă un cumul de ONG-uri care au ca obiectiv principal accelerarea procesului de absorbție a fondurilor structurale în perioada 2014-2020.

Contactat de Mediafax, Serviciul Român de Informații nu a avut o poziție publică. Într-un răspuns anterior pentru Pressone, SRI a menționat că va analiza situația, în condițiile în care nu a existat un acord cu proprietarul site-ului cnmr.ro.

Citește și

Mediafax
Povestea impresionantă a lui Ionuț Stan, olimpicul român care cucerește doar medalii de aur
Digi24
A încercat Iranul să îl omoare pe Donald Trump? Comploturile pentru asasinarea președintelui SUA asociate cu Teheranul
Cancan.ro
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
Adevarul
Efectele politicii lui Viktor Orban: Ungaria a devenit cea mai săracă țară din UE. Pe ce loc se află România
Mediafax
A primit răspuns, după 31 de ani, pentru un mesaj lansat într-o sticlă
Click
Cum să scapi de șobolani pentru totdeauna. Patru ingrediente pe care oricine le are în casă și rozătoarele dispar
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Digi24
Cum au fost înșelați zeci de oameni cu mașini puse la vânzare online: „Toate datele erau conforme cu realitatea. Am plătit integral”
Cancan.ro
7 zile consecutive de caniculă în București, potrivit meteorologilor Weather Underground. Pe ce dată începe
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum actrița Kelly din „Beverly Hills, 90210”! Boala gravă de care suferă la 53 de ani
observatornews.ro
Cum a ajuns o bătrână să primească o factură la curent de 28.300 €. Casa, locuită doar ocazional
StirileKanalD
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
KanalD
Actorul Jack Betts, cunoscut din “Batman Forever” și Spider-Man”, a murit la vârsta de 96 de ani!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Descopera.ro
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Capital.ro
Adio, maestre! Am pierdut actorul cel mai iubit. Ne făcea pe toți să râdem. A fost un munte de talent și bunătate
Evz.ro
Ponturi din piața imobiliară. Locuințe ieftine în marile orașe
A1
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Stirile Kanal D
VIDEO Rezultate BAC 2025: La ce oră se publică notele pe edu.ro?
Kfetele
O femeie a decedat, după ce și-a dat foc în plină stradă. Pompierii nu au mai putut face nimic
RadioImpuls
Inimile fanilor sunt îndurerate. A murit unul dintre cei mai iubiți actori, lăsând o lume în lacrimi. Decesul maestrului a survenit în somn
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Descopera.ro
Churchill, Rommel și bătălia pentru Tobruk