Prima pagină » Știri » Un jandarm, suspectat că a bătut doi tineri la a căror prindere a ajutat, este anchetat de superiori

Un jandarm, suspectat că a bătut doi tineri la a căror prindere a ajutat, este anchetat de superiori

Un jandarm, suspectat că a bătut doi tineri la a căror prindere a ajutat, este anchetat de superiori
Modul de acțiune al jandarmului care a participat, sâmbătă, la prinderea celor doi tineri din Maramureș, care au fugit de poliție, va fi analizat la nivelul Inspectoratului de Jandarmi, după ce în spațiul public au apărut imagini în care acesta îi lovește pe cei doi.

Potrivit unui comunicat al IJJ Maramureș, conducerea instituției a dispus efectuarea unor verificări. Decizia a fost luată după ce în spațiul public au apărut imagini în care se vede cum jandarmul îi lovește pe tinerii prinși, după ce au fost urmăriți de poliție din județul Maramureș până în Sălaj.

„În momentul de față, comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș a demarat o verificare preliminară, privind modul de acțiune al subofițerului jandarm, iar în funcție de rezultatul verificărilor, se vor lua toate măsurile conform prevederilor legale”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, sâmbătă, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm a urmărit în trafic un autoturism, care nu s-a supus somațiilor și recomandărilor echipajului mixt. Autoturismul a fost oprit, în cele din urmă, în localitatea Ileanda, din județul Sălaj, și persoanele au fost imobilizate.

Potrivit IPJ Maramureș, o femeie din Baia Mare a sesizat, sâmbătă, la 112, că fiul ei, de 18 ani, refuză să îi restituie autoturismul și a plecat împreună cu un prieten.

Polițiștii au găsit mașina în orașul Șomcuta Mare, dar tânărul nu a oprit la semnalele oamenilor legii și a acroșat chiar mașina de poliție. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar la ieșire din localitatea Mesteacăn, întrucât șoferul nu s-a supus somațiilor, au fost trase focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și în pneurile mașinii.

Șoferul și-a continuat însă cursa, iar în zona localității Ileanda a intrat într-o mașină condusă regulamentar de un bărbat din Oradea, au informat reprezentanții IPJ Maramureș. Nicio persoană nu a fost rănită în urma accidentului.

Polițiștii l-au găsit la volan pe tânărul de 18 ani, care are permis de conducere de câteva luni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!