Prima pagină » Știri » Controlul din Parchetul Caracal, încheiat. Parchetul General sesizează IJ și infirmă soluții în dosare

Controlul din Parchetul Caracal, încheiat. Parchetul General sesizează IJ și infirmă soluții în dosare

Controlul din Parchetul Caracal, încheiat. Parchetul General sesizează IJ și infirmă soluții în dosare
Procurorii Parchetului General, care au verificat activitatea Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, au constatat mai multe nereguli, iar între măsurile dispuse se numără infirmarea a 5 soluții de netrimitere în judecată în dosare de viol și sesizarea Inspecției Judiciare pentru verificări.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General, controlul Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost încheiat, fiind identificate o serie de deficiențe în activitatea procurorilor și activitatea managerială a primului procuror, rezultând totodată, indicii privind săvârșirea unor abateri disciplinare.

„În consecință, au fost dispuse următoarele măsuri:

– Infirmarea din oficiu, ca nelegale și netemeinice, a cinci soluții de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal;

– Sesizarea Inspecției Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control și verificarea activității manageriale a primului procuror;

– Solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de a dispune măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor constatate și îmbunătățirii activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal;

– Solicitarea conducerii Inspectoratului General al Poliției Române de a întreprinde demersurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală”, se arată în comunicat.

De asemenea, activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal va fi reevaluată peste 6 luni.

Prin Ordinul. nr.178 din 31 iulie, procurorul general a dispus efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, având următoarele obiective: respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale; verificarea stadiului cercetărilor și modalitatea de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 01.01.2018 – 31.07.2019; verificarea cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 1 an de la prima sesizare, aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.

Controlul a fost dispus în urma cazului de la Caracal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCENARIU. Cine ar putea rupe disciplina de vot din AUR la Guvernul Mureșan.
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Unde a fost găsită mașina lui Vlad, suspectul în cazul Valentinei. Bărbatul este dat în urmărire
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
LOVITURĂ pentru Trump în instanță! CNN, Politico și MS NOW trebuie să primească din nou acces la Casa Albă
Click
Christa Pike, singura femeie de pe culoarul morții din Tennessee, urmează să fie executată! Mama victimei cere dreptate după trei decenii de calvar
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
,,Eram eu în locul ei``. Dezvăluirea unei tiktokerițe despre mesajele primite de la iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins una dintre cele mai mici dimensiuni din ultimele decenii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!