Prima pagină » Sport » Barcelona – Real Madrid | Spaniolii au anunțat ora la care va avea loc meciul de pe 26 octombrie

Barcelona – Real Madrid | Spaniolii au anunțat ora la care va avea loc meciul de pe 26 octombrie

Barcelona - Real Madrid | Spaniolii au anunțat ora la care va avea loc meciul de pe 26 octombrie
Spaniolii au anunțat când se va disputa primul „El Clasico" dintre Barcelona și Real Madrid din acest sezon. Cele două mari rivale se vor întâlni la finalul lunii octombrie.

Reprezentanții La Liga au stabilit ca meciul să fie programat pe 26 octombrie, la ora 14:00, pe Camp Nou, stadion pe care Real Madrid nu a mai câștigat de la începutul sezonului 2017-2018, în Supercupa Spaniei. Meciul s-a încheiat cu 3-1 în favoarea trupei pregătite atunci tot de Zinedine Zidane.

În prezent, Barcelona ocupă locul patru în La Liga, cu zece puncte după primele șase etape, la un singur punct în spatele rivalei din capitala Spaniei, dar cu un meci în plus. Pentru catalani urmează duelul cu Getafe din La Liga, iar apoi Messi&Co își vor măsura forțele cu Inter Milano în Champions League.

Barcelona a câștigat ultima înfruntare directă cu Real Madrid, scor 1-0, pe „Santiago Bernabeu”. Croatul Ivan Rakitic marca atunci unicul gol al partidei.

Recomandarea video

Mediafax
Reacția lui Donald Trump atunci când a fost întrebat despre alegerile din Ungaria: Vă mulțumesc
Digi24
Peter Magyar îl acuză pe Orban că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania: „L-a susținut pe George Simion”
Cancan.ro
ANM a emis avertizare de vreme rea, în a doua zi de Paște. Zonele afectate de codul galben
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Victoria lui Magyar a zguduit piețele. Ce se întâmplă cu forintul după alegerile din Ungaria
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vrei un SUV care să fie și dubiță? Un producător auto îți oferă soluția!
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?