Prima pagină » Știri externe » Negocieri la nivel înalt | Phenianul anunță reluarea negocierilor cu Washingtonul privind denuclearizarea

Negocieri la nivel înalt | Phenianul anunță reluarea negocierilor cu Washingtonul privind denuclearizarea

Negocieri la nivel înalt | Phenianul anunță reluarea negocierilor cu Washingtonul privind denuclearizarea
Coreea de Nord a anunțat marți organizarea, pe 5 octombrie, a unei sesiuni de lucru pe tema denuclearizării împreună cu Statele Unite, într-o încercare de a normaliza relațiile diplomatice dintre cele două țări, conform declarației adjunctului ministrului de Externe de la Phenian.

Coreea de Nord și Statele Unite sunt așteptate să se întâlnească în cadrul unei ședințe de lucru, în vederea obținerii unui consens privind denuclearizarea, sâmbătă, pe 5 octombrie, conform site-ului publicației Le Figaro, care citează agenția oficială de presă de la Phenian (KCNA).

Într-un comunicat difuzat de Agenția Centrală de Presă din Coreea de Nord (KCNA), adjunctul ministrului coreean pentru Afaceri Externe, Choe Son Hui, a anunțat întâlnirea între oficiali din cele două state, care va fi precedată de o „întâlnire preliminară”, ce va avea loc pe 4 octombrie.

Inițiativa celor două state vine ca urmare a eforturilor diplomatice realizate de acestea în vederea soluționării disputei pe tema denuclearizării Coreei de Nord, la opt luni după eșecul negocierilor în cadrul summitului de la Hanoi.

Phenianul a informat în luna septembrie că este pregătită să reia discuțiile privind denuclearizarea, cu condiția ca Statele Unite să adopte o altă abordare. Recent, Donald Trump a anunțat că ar putea avea „în curând” o nouă întrevedere cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un. Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că o întrevedere nu poate avea loc în septembrie, adăugând însă că Washingtonul este pregătit pentru reluarea discuțiilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi