Prima pagină » Știri » Viceprimarul unui municipiu a demisionat după ce s-a aflat că fiul său figura pe lista pentru locuințele ANL

Viceprimarul unui municipiu a demisionat după ce s-a aflat că fiul său figura pe lista pentru locuințele ANL

Viceprimarul unui municipiu a demisionat după ce s-a aflat că fiul său figura pe lista pentru locuințele ANL
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher (PNL), a demisionat, marți, din funcție, dar și din Consiliul local, după ce s-a descoperit că fiul său figura pe lista Primăriei cu persoanele care doreau să obțină locuințe ANL.

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că Doina Feher a demisionat din funcția de viceprimar, dar și din cea de consilier local al PNL în Consiliul Local Satu Mare.

„În urmă cu câteva zile a fost o hotărâre a Consiliului Local Satu Mare în care s-a adoptat lista de priorități pentru locuințele ANL. A fost o comisie care a analizat punctajele candidaților și a întocmit lista de priorități, a cărei președinte a fost doamna viceprimar Doina Feher, iar pe lista respectivă se afla și băiatul dânsei. Chiar dacă dosarul fiului doameni Feher era, se pare, legal, chiar dacă punctajul era, se pare legal, a fost o chestiune care privește moralitatea, în sensul că o persoană publică nu poate fi președinte la comisia respectivă, iar pe listă să fie fiul său, existând suspiciuni că l-ar fi favorizat. Eu nu am știut de prezența fiului doamnei Feher pe listă. În urma acestei situații, Doina Feher a demisionat marți din funcția de viceprimar, dar și din cea de consilier local al PNL în Consiliul Local Satu Mare”, a spus Albu.

Potrivit acestuia, o decizie privind noul viceprimar al orașului va fi luată până la sfârșitul acestei luni.

„La nivelul municipiului Satu Mare avem o alianță locală cu UDMR și vom discuta ce vom face în ceea ce privește numirea unui nou viceprimar. Va trebui să mă consult și cu colegii din PNL, iar o decizie va fi luată până la sfârșitul acestei luni”, a subliniat liderul PNL Satu Mare.

Doina Feher a fost aleasă viceprimar în Satu Mare în 2016.

Blocurile ANL din Satu Mare vor fi finalizate până la sfârșitul anului, iar în primăvara anului viitor vor fi predate Primăriei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Turistă mexicană, șocată de cum arată WC-urile trenurilor din România. Cum a reacționat când a deschis ușa
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Astronomii ar fi înțeles de ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat