Prima pagină » Magazin » Anchetă redeschisă, după acuzații de viol la adresa lui Luc Besson

Anchetă redeschisă, după acuzații de viol la adresa lui Luc Besson

Anchetă redeschisă, după acuzații de viol la adresa lui Luc Besson
Acuzațiile de viol la adresa regizorului francez Luc Besson aduse de actrița Sand Van Roy vor fi reanalizate, a decis un judecător de la o instanță din Paris, potrivit Le Figaro.

După o anchetă care a durat nouă luni, plângerea inițală făcută de Sand Van Roy a fost clasată, pe 25 februarie, de Parchetul din Paris, din cauza probelor insuficiente.

Actrița olandezo-belgiană a depus însă o nouă plângere, iar ancheta a fost redeschisă miercuri, a anunțat, vineri, avocatul acesteia.

Sand Van Roy l-a acuzat, în mai 2018, pe Besson că a violat-o într-un hotel din Paris, dar regizorul a fost anchetat abia în decembrie.

Avocatul lui Besson a declarat pentru publicația The Hollywood Reporter că acesta neagă în continuare acuzațiile.

După plângerea inițială depusă de Van Roy, alte opt femei l-au acuzat pe Besson de hărțuire sexuală și viol.

Regizor, scenarist și producător, Luc Besson, care are în spate o carieră de peste un sfert de secol, este proprietarul companiei EuropaCorp, prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme. Besson a început să scrie povești din plictiseală – se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor „Al cincilea element” și „Marele albastru” pe când era adolescent. Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mișcării Cinéma du look (stil extrem de specific și de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). „Metroul”, „Marele albastru” și „Nikita” sunt considerate exemple ale acestei școli stilistice, care preferă stilul substanței și spectacolul poveștii. În ultimii ani, Besson a scris și a produs nenumărate filme de acțiune, precum seriile „Taxi” și „Curierul” și peliculele „Sărutul Dragonului” și „Dresat pentru a ucide”, ambele cu Jet Li.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
O inscripție misterioasă ar putea dezvălui un templu pierdut