Prima pagină » Știri » Un bărbat care a fugit din spital, găsit mort în curtea unității medicale

Un bărbat care a fugit din spital, găsit mort în curtea unității medicale

Un bărbat care a fugit din spital, găsit mort în curtea unității medicale
Un bărbat de 33 de ani, fără adăpost, care a fugit din Spitalul Județean Mavromati din Botoșani unde era internat, a fost găsit după câteva ore, mort, în curtea unității medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, care locuia pe străzi, a fost găsit mort, marți dimineața, în curtea Spitalului Județean Mavromati de unde fugise cu câteva ore mai devreme.

Potrivit reprezentantului spitalului, bărbatul fusese internat în urmă cu o săptămână din cauza unor probleme de sănătate cronice și luni seara a plecat din unitatea medicală fără acordul medicilor.

„Este vorba despre un pacient neasigurat care a fost internat în secția de gastroenterologie a spitalului cu un diagnostic de ciroză hepatică. A fost internat săptămâna trecută însă aseară, din propria voință, a părăsit spitalul, fără să fie externat. A fost căutat timp de două ore de personalul medical, care însă nu l-a găsit, după care au fost anunțate autoritățile prin 112 și conform legislației s-au făcut actele pentru extrenarea disciplinară a pacientului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan Alexăndroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Botoșani.

În urma căutărilor bărbatul a fost găsit mort, marți dimineața, în curtea spitalului.

„Bărbatul a fost găsit decedat în această dimineață în curtea spitalului. În cauză a fost demarată o anchetă și se așteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza morții”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit acesteia, în cauză a fost deschis un dosar și se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...