AJADO se alătură AMR și condamnă atitudinea celor care blochează ședințele CSM

AJADO se alătură AMR și condamnă atitudinea celor care blochează ședințele CSM
Publicat: 09/10/2019, 17:42

Potrivit unui comunicat comun al AMR și AJADO, cele două asociații condamnă blocarea, de către unii membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a desfășurării activității Plenului CSM. AMR și AJADO consideră că atitudinea lor conduce la împiedicarea adoptării unor hotărâri cu privire la subiecte de o importanță majoră pentru independența și funcționarea eficientă a justiției, pentru statutul judecătorilor și procurorilor.

Reprezentanții celor două asociații solicită explicații publice de la membrii CSM care au absentat repetat de la ședințele Plenului întrucât „calitatea de judecători și procurori în care am votat componența Consiliului ne îndreptățește la un asemenea demers, creându-le, în același timp, membrilor CSM obligația față de noi de a explica împrejurările care le justifică absența de la îndeplinirea obligațiilor constituționale și legale ce le revin”, se arată în comunicatul citat.

„Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este independent și se supune în activitatea sa numai legii, iar membrii CSM răspund în fața judecătorilor și procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului. Potrivit art. 23 din Legea nr. 317/2004, CSM funcționează ca organ cu activitate permanentă, ceea ce înseamnă că activitatea membrilor Consiliului în Consiliu este prioritatea lor absolută, și nu alte activități. AMR și AJADO fac trimitere expresă la punerea piedicilor în activitatea CSM de către unii membri aleși, la faptul că în data de 8 octombrie 2019 a fost a cincea oară când Plenul CSM nu s-a putut întruni din lipsă de cvorum, iar pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat puncte referitoare la validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019, numirea candidatului admis în funcția de procuror șef al SIIJ, validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul SIIJ, desfășurat în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019 și numirea în funcție a candidaților declarați admiși”, spun reprezentanții AMR și AJADO.

Potrivit celor două asociații, este „imperativ” ca opinia publică, judecătorii și procurorii, să primească explicații concrete din partea membrilor CSM, în legătură cu motivele pentru care consideră că participarea la alte activități, neîntreruperea concediului de odihnă ori alte motive similare sunt mai importante decât a lăsa o structură de parchet fără procuror șef și fără procurori care trebuie numiți de Plenul CSM, ca urmare a concursurilor desfășurate conform legii.

În același context, al absențelor repetate ale unor membri aleși ai CSM de la ședințele Plenului, reprezentanții AMR și AJADO atrag atenția că este în pericolul buna funcționare a justiției, deoarece abia în data de 17 septembrie 2019, Plenul CSM a hotărât organizarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, conform unui calendar aprobat în acest scop, după ce, acest punct s-a aflat și pe ordinea de zi a ședințelor Plenului Consiliului din datele de 1 iulie 2019 și 3 iulie 2019.

„De asemenea, abia în data de 17 septembrie 2019, Plenul CSM a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, după ce acest punct a fost pe ordinea de zi a ședințelor din datele de 20 iunie 2019, 24 iunie 2019, 1 iulie 2019 și 3 iulie 2019. Această stare de lucruri s-a creat cu toate că la nivelul CSM se cunoaște situația resurselor umane insuficiente și realitatea potrivit căreia organizarea concursului de admitere la INM și a concursului de admitere în magistratură sunt esențiale pentru funcționarea justiției. Nici vacanța judecătorească și nicio altă activitate desfășurată de membrii CSM nu poate justifica această tergiversare, în condițiile în care aceiași magistrați clamează că le pasă de situația instanțelor, de normarea volumului de muncă al magistraților și de calitatea actului de justiție”, se mai arată în comunicatul citat.

Cele două asociații de magistrați cer „impetrativ” explicații față de „această stare gravă de lucruri”.

„Atât cetățenii români, cât și judecătorii și procurorii, au dreptul să cunoască motivele pentru care membrii CSM, absenți repetat de la ședințele Plenului CSM, au determinat ca ordinea de zi să rămână nesoluționată sau amânată, cu privire la aceleași puncte, din iunie până în octombrie 2019″, potrivit documentului.

De asemenea, asociațiile atrag atenția că judecătorii si procurorii din CSM, ce au absentat repetat de la ședințele Plenului CSM, au obligația să explice public motivele pentru care au ignorat dispozițiile legale și nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în contextul în care, conform obligației constituționale, trebuie să contribuie la îndeplinirea rolului CSM de garant al independenței justiției.

Comunicatul comun al Asociației Magistraților din Romania și al Asociației Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului a fost semnat de președinții celor două instituții, respectiv judecătorii Andreea Ciucă și Florica Roman.

Președintele de onoare al Asociației Magistraților din România (AMR), Viorica Costiniu, i-a transmis printr-un mesaj ministrului Justiției, Ana Birchall, că membrii CSM care nu se prezintă la ședințe încalcă legea și „se cred Dumnezei pe pământ”, deși „roata morii se-nvârtește”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Politico: Cum a încercat Putin să pună stăpânire pe agențiile de spionaj ale Austriei. Următoarea...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Este obligatoriu PÂNĂ MÂINE, 27 mai. Sute de mii de români trebuie SĂ ANUNȚE
Cea mai bună grupă de sânge. O revelație și pentru savanți
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×