Prima pagină » Magazin » Olga Tokarczuk și Peter Handke au primit premiul Nobel pentru literatură

Olga Tokarczuk și Peter Handke au primit premiul Nobel pentru literatură

Olga Tokarczuk și Peter Handke au primit premiul Nobel pentru literatură
Scriitorii Olga Tokarczuk și Peter Handke au primit, joi, premiul Nobel pentru literatură pentru anii 2018 - amânat pe fondul unui scandal sexual -, respectiv 2019, informează site-ul oficial al acestor distincții prestigioase.

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a primit premiul Nobel pentru literatură pentru 2018, „pentru imaginația narativă, care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă încrucișarea unor limite ca formă de viață”.

Scriitorul austriac Peter Handke a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2019, „pentru influenta creație, care, cu ingenuitate artistică a explorat periferia și specificitatea experienței umane”.

Laureații premiilor Nobel pentru literatură pe 2018 și 2019 au fost anunțați împreună anul acesta, după ce Academia Suedeză a decis să nu acorde prestigiosul trofeu anul trecut, pe fondul scandalului sexual care a afectat instituția.

Academia suedeză a fost implicată într-un scandal sexual, care a izbucnit la sfârșitul anului 2017 și a avut ca punct culminant decizia, anunțată pe 4 mai 2018, de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul trecut. „Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâștiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunțat”, a declarat la momentul respectiv Anders Olsson, secretar permanent al Academiei Suedeze. Acesta a mai spus că Academia suedeză a acționat astfel „din respect pentru precedenții și viitorii laureați ai premiilor pentru literatură, pentru Fundația Nobel și public în general”.

Regulile Fundației Nobel stipulează că premiile pot fi amânate cu un an. De la înființarea premiului Nobel pentru literatură, în 1901, Academia suedeză a ales să nu îl acorde de șapte ori: în 1914, 1918, 1935, 1940 și între anii 1941-1943. În șase din cele șapte dăți, premiul a fost amânat cu un an, după ce comitetul Nobel a stabilit că nominalizările nu întruneau criteriile menționate în testamentul lui Alfred Nobel.

La începutul lunii octombrie 2018, Jean-Claude Arnault, un francez în vârstă de 72 de ani care a provocat scandalul Nobel, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru violarea unei femei.

În noiembrie 2017, publicația suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum și soții și fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soțul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secției de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanțare din partea secției de literatură a Academiei Nobel. Publicația suedeză a prezentat și mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 – 2017, potrivit Dagens Nyheter.

Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault.

Acuzațiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârșite de importanți oameni de la Hollywood. Ulterior, scandalul a afectat grav și cercurile artistic, media și politic din Suedia, una dintre țările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.

Niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile și la poliție, care însă a deschis imediat o anchetă preliminară. În luna martie 2018, procuratura din Stockholm a anunțat că o parte dintre acuzațiile de viol și abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris. Însă ancheta a continuat privind alte câteva acuzații.

De asemenea, Katarina Frostenson a renunțat la funcția de membru al academiei în luna ianuarie, după ce o anchetă a stabilit că a făcut publice numele mai multor laureați ai premiului Nobel pentru literatură înaintea anunțurilor oficiale.

Între timp, Academia Suedeză și-a modificat statutul și a promis mai multă transparență în modul de funcționare.

Sezonul Nobel a debutat luni, cu premiul pentru medicină, acordat cercetătorilor Gregg L. Semenza, Peter J. Ratcliffe și William G. Kaelin Jr., pentru descoperirile lor privind „modul în care celulele percep și se adaptează diferențelor de nivel al oxigenului din mediu”.

Marți, premiul Nobel pentru fizică le-a fost acordat cercetătorilor James Peebles, pentru formulări teoretice privind cosmologia fizică, și Michel Mayor și Didier Queloz, pentru descoperirea unei exoplanete ce orbitează o stea de tipul Soarelui.

John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham și Akira Yoshino au primit, miercuri, premiul Nobel pentru chimie pe 2019, pentru că au dezvoltat bateriile litiu-ion.

Vineri va fi anunțat laureatul premiului Nobel pentru pace, iar, pe 14 octombrie, cel al distincției pentru economie.

Anul acesta, fiecare premiu Nobel vine cu un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (830.000 de euro).

Laureații își vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm și la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincțiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901 și au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinței sale din testament.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mi-era teamă să REFUZ”! Scandal în jurul lui Alexandru Toader. O studentă susține că acesta ar fi încercat să o sărute
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea! Cine i-ar fi furat gențile mamei sale în valoare de zeci de mii de euro?
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic