Prima pagină » Știri » Tomac: Am semnat un protocol de colaborare. Toți cei 18 parlamentari vor vota Guvernul Orban

Tomac: Am semnat un protocol de colaborare. Toți cei 18 parlamentari vor vota Guvernul Orban

Tomac: Am semnat un protocol de colaborare. Toți cei 18 parlamentari vor vota Guvernul Orban
Eugen Tomac a anunțat că, în urma negocierilor, a semnat cu Ludovic Orban un protocol de colaborare pentru susținerea Guvernului PNL. Liderul PMP a precizat că „în linii mari" toți parlamentarii partidului vor vota.

„Am avut o întâlnire politică foarte bună, am făcut un pas important în colaborarea dintre partidele noastre. Am semnat astăzi cu domnul președinte Orban, un protocol de colaborare politică și de susținere pentru instalarea Guvernului pe care îl va conduce. Suntem mulțumiți că pe punctele mari, am găsit deschidere totală din partea colegilor din PNL, în ceea ce privește proiectele mari de infrastructură, în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale, mai puțin pensiile de serviciu pentru militari, suntem mulțumiți că am găsit un numitor comun în ceea ce privește relansarea relației pe Republica Moldova, suntem mulțumiți că am reușit să stabilim o serie de criterii în ceea ce privește acțiunea viitorului Guvern, pentru a-i proteja pe cei peste 3,5 milioane de cetățeni români care muncesc în UE. Suntem încrezători că vom reuși împreună să creionăm priorități pentru țară”, a afirmat Eugen Tomac, luni, la Parlament, la finalul discuțiilor cu Ludovic Orban.

Liderul PMP a adăugat că „în linii mari, toți cei 18 parlamentari ai PMP vor fi prezenți în ziua votului, vor fi prezenți în Comisiile de specialitate și vor acorda un vot de încredere pentru Guvernul condus de premierul desemnat, Ludovic Orban”.

În privința celor două condiții ale PMP care nu au fost susținute de Ludovic Orban, anume ordonanța de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi și înființarea unui Minister pentru Relația cu Republica Moldova, Eugen Tomac a afirmat că liderul PNL nu a avut curaj și că „în politică trebuie să accepți ceea ce se poate face astăzi”.

„Avem în protocol prevăzut și acest proiect legat de susținerea proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi, sigur, proiectul va fi dezbătut în Parlament. După cum cunoașteți, inițiativa noastră a trecut tacit de Senat, este în Camera Deputaților, colegii din PNL o vor susține, ceea ce este un lucru important”, a explicat Tomac.

„Legat de Ministerul pentru relația cu Republica Moldova, noi regretăm că nu a avut premierul curajul să adopte această linie, în condițiile în care, e pentru prima dată când UE recunoaște, printr-o rezoluție, condamnă pactul Ribentrop-Molotov, că României i-au fost luate teritorii în urma acestui pact, un amendament pe care de altfe, președintele Traian Băsescu l-a propus în Parlamentul European, și considerăm, în continuare, că România trebuie să aibă o abordare diferită față de ceea ce am avt până în prezent, lucru pe care l-am discutat și astăzi cu premierul desemnat”, a completat președintele PMP.

Acesta a precizat că Ludovic Orban le-a explicat că structura noului Executiv are 16 ministere, însă va fi înființată o agenție guvernamentală pe relația cu Republica Moldova.

„Ne-a explicat că a stabilit deja această structură guvernamentală de doar 16 ministere, dar că se va crea o agenție guvernamentală pe relația cu Republica Moldova. Să sperăm că următorul Guvern, după alegerile din 2020, va avea curajul să facă acest pas, noi regretăm că nu s-a întâmplat acest lucru, dar în politică trebuie să accepți ceea ce se poate face astăzi și sunt convins că vom reuși pe această dimensiune, să lucrăm foarte bine”, a mai spus liderul PMP.

Audierea miniștrilor propuși în Guvernul Orban va avea loc marți și miercuri, urmând ca votul să fie dat într-un plen reunit lunea viitoare, de la ora 14.00, potrivit unei decizii a conducerii Parlamentului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții