Prima pagină » Știri » Polițist local VS. Polițist al Brigăzii Rutiere: Scandal în public între două persoane ale legii / Autoritățile au deschis o anchetă

Polițist local VS. Polițist al Brigăzii Rutiere: Scandal în public între două persoane ale legii / Autoritățile au deschis o anchetă

Polițist local VS. Polițist al Brigăzii Rutiere: Scandal  în public între două persoane ale legii / Autoritățile au deschis o anchetă
Sunt anchete în Capitală, după apariția unor imagini în spațiul public, care surprind un scandal între un polițist local și unul de la Brigada Rutieră.

Brigada Rutieră a transmis, sâmbătă, că atât polițistul local, cât și cel rutier se aflau în timpul serviciului și aveau atribuții în domeniul siguranței rutiere.

„Atât polițistul rutier, cât și polițistul local se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în domeniul siguranței rutiere. Se efectuează verificări cu privire la discuția dintre polițistul din cadrul Brigăzii Rutiere și cel al Poliției Locale, pentru a se stabili contextul acestuia și motivele care l-au declanșat”, arată polițiștii de la Brigada Rutieră, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că niciun responsabil din managementul Brigăzii nu a antamat vreo intervenție cu privire la activitatea polițistului din cadrul Brigăzii Rutiere.

Reacția Brigăzii Rutiere a apărut după ce în spațiul public a apărut o filmare în care un polițist de la Brigada Rutieră îi cere unui agent de la Rutieră să se legitimeze, iar acesta a refuzat, între cei doi izbucnind un scandal, pe stradă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A plecat în 1998 și a ajuns abia azi acasă! Incredibila aventură de 28 de ani
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Europa se pregătește pentru un atac cu numeroase victime. Scenariul din spatele ușilor închise
Click
Christa Pike își revine după cele două injecții letale. Avocații ei spun că este conștientă și vorbește
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Neti Sandu trage un semnal de alarmă pentru o zodie în octombrie. Probleme pe mai multe planuri
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!