Prima pagină » Știri » Un primar din Suceava a fost lovit în față de un localnic beat, în timpul unei control

Un primar din Suceava a fost lovit în față de un localnic beat, în timpul unei control

Un primar din Suceava a fost lovit în față de un localnic beat, în timpul unei control
Primarul comunei Preutești din județul Suceava a fost lovit în față de un sătean beat, care îi reproșa că locuința sa a rămas neracordată la apă. Primarul a sunat la 112, dar agresorul s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat.

Primarul comunei Preutești, Ion Vasiliu, a fost lovit de un localnic în timp ce făcea un control la școala din localitatea Leucușești.

Localnicul, băut bine, i-a reproșat primarului că nu l-a racordat la rețeaua de alimentare cu apă a localității și, pentru că edilul a încercat să nu intre în polemică cu acesta, scandalagiul l-a lovit pe primar cu pumnul, în zona feței.

Imediat după ce l-a lovit pe edil, localnicul s-a urcat în mașină și a plecat, fiind prins pe drum de către polițiști, după ce primarul a cerut ajutor prin 112.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat pentru MEDIAFAX primarul a primit o lovitură în zona feței de la bărbatul beat, după care acesta s-a urcat în mașină și a plecat, fiind prins apoi de polițiști. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și avea o alcoolemie de 1,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care va face cercetări pentru ultraj.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur