Prima pagină » Magazin » Sharon Stone, la un pas să recreeze scena în care își arată părțile intime din „Basic Instinct”, chiar în fața fiului ei / Spectatorii au rămas uluiți: Puteți încerca și voi

Sharon Stone, la un pas să recreeze scena în care își arată părțile intime din „Basic Instinct”, chiar în fața fiului ei / Spectatorii au rămas uluiți: Puteți încerca și voi

Actrița Sharon Stone, în vârstă de 61 de ani, a recreat, vineri seară, cea mai controversată scenă din thriller-ul erotic „Basic Instinct" („Instinct Primar") - 1992 - chiar pe scena Premiilor GQ de la Berlin. Printre spectatori s-a aflat însă și fiul ei, Roan, de 19 ani.

Sharon Stone a prezentat un moment „de omagiu” pentru filmul care a făcut-o cunoscută, „Basic Instinct”, din 1992, scrie thesun.co.uk.

Aceasta a recreat fără inhibiții momentul în care își arată părțile intime, stând pe un scaun, în celebrul film.

Bineînțeles că Sharon nu a mers până la capăt și a păstrat „intimitatea” la locul ei. Actrița a declarat că scena fierbinte i-a schimbat viața.

Sharon i-a încurajat pe cei din sală să recreeze ei înșiși momentul erotic, recunoscând că a fost ironizată pentru scena cu „picioarele desfăcute”, care a intrat însă în istoria cinematografiei.

„A existat o vreme când era doar o glumă”, a spus Sharon, care a jucat în „Basic Instinct” alături de Michael Douglas.

Sharon l-a adoptat pe Roan alături de fostul ei soț, Phil Bronstein, în anul 2000. Actrița și Phil au trecut printr-un divorț dur în 2014, când bărbatul a câștigat custodia totală asupra lui Roan, pe care Sharon îl vede doar o dată pe lună.

În 2005 și 2006, Sharon a adoptat alți doi copii, pe Laird Vonne, de 14 ani și Quinn Kelly, de 13 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!