Prima pagină » Știri » Medicii din Timișoara, declarații neașteptate despre oamenii internați după deratizare: Analizele nu erau bune

Medicii din Timișoara, declarații neașteptate despre oamenii internați după deratizare: Analizele nu erau bune

Medicii din Timișoara, declarații neașteptate despre oamenii internați după deratizare: Analizele nu erau bune
Reprezentanții Spitalului din Timișoara au declarat, marți, că, după dezinsecție, 38 de persoane cu simptome care indicau o posibilă intoxicație s-au prezentat la spital. Despre cei internați, medicii spun că, deși starea de sănătate părea în regulă, analizele arătau altceva.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Timiș, în ultimele zile foarte multe persoane au apelat Serviciul de Ambulanță și unitățile medicale, începând cu ziua de sâmbătă.

„Ținând cont de aceste fenomene, colegii de la unitatea de primiri urgențe au înștiințat imediat Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Județean de Poliție Timiș că este o problemă care riscă să se generalizeze și punctul de plecare este legat de acel imobil”, au declarat reprezentanții spitalului.

Aceștia au precizat că începând din acel moment, 38 de persoane au fost consultate la UPU, iar zece persoane au rămas internate, una dintre acestea plecând din spital, ulterior.

„Din acel moment, deci după ce s-a declarat decesul tinerei femei și internarea soțului, pe parcursul întregii zile până noaptea târziu au fost efectuate un număr de 38 de fișe la prezentare a pacienților la unitatea de primiri urgențe aceștia au fost investigați, au fost analizați, au fost urmăriți au fost diagnosticați astfel încât să fim siguri despre starea lor de sănătate. În urma consultărilor și analizelor efectuate s-a decis internarea a zece din acești pacienți, ulterior, pe parcursul nopții și al dimineții un pacient a părăsit unitatea medicală”, au declarat reprezentanții spitalului.

Medicii au explicat că erau pacienți cu care „stăteai de vorbă, îi consultai și starea lor de sănătate era absolut în regulă, dar în momentul în care soseau analizele de laborator se constata cu totul și cu totul altceva, în special numărul de leucocite și trombocite era mult sub valoarea normală”, motiv pentru care s-a recomandat acelor pacienți să rămână în continuare internați în spital.

„Pe parcursul nopții și al dimineții starea lor de sănătate nu s-a agravat, au început metodele de tratament, ei sunt acum stabili, sunt în continuă monitorizare, iar analizele efectuate în permanență de către colegii de pe secție, unde sunt internați acești pacienți, relevă o îmbunătățire a analizelor de laborator, astfel încât acestea tind să revină spre normal”, au precizat medicii.

Potrivit acestora, în prezent sunt internați în Spitalul Județean din Timișoara nouă pacienți provenind din acel bloc, iar ei vor rămâne sub supraveghere medicală șase zile.

„În urma discuțiilor purtate de către medicii de la unitatea de primiri urgențe, a medicilor de la terapie intensivă și a numeroaselor consultări efectuate cu medici de specialitate din România și din străinătate s-a ajuns la concluzia că vom recomanda acestor pacienți, în speranța că starea lor nu se va înrăutăți și analizele se vor normaliza, să rămână în continuare în spital până la un număr de șase zile, timp în care substanța poate să acționeze. În momentul în care am depășit cele șase zile pericolul scade și pacienții vor putea fi externalizați”, au declarat reprezentanții spitalului din Timișoara.

Ei au mai precizat că simpromatologia soțului femeii care a murit este asemănătoare cu a celorlalți pacienți internați, starea lui nu s-a agravat, iar analizele de laborator sunt îmbunătățite.

Un copil de 3 ani, un bebeluș de 9 zile și mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecție. Procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăți care a făcut deratizarea, care a folosit un insecticid denumit „Delicia – GASTOXIN”, ce are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanță foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!