Prima pagină » Știri » Daniel Chițoiu, pus oficial sub învinuire în dosarul accidentului în care au murit două persoane

Daniel Chițoiu, pus oficial sub învinuire în dosarul accidentului în care au murit două persoane

Daniel Chițoiu, pus oficial sub învinuire în dosarul accidentului în care au murit două persoane
Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite.

Purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Arsene Cătălin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în dosar s-a început urmărirea penală in personam.

„A refuzat să dea declarație (Daniel Chițoiu n.r.), de altfel avea acest drept. A fost pus sub învinuire în dosarul de ucidere din culpă”, a spus procurorul.

Daniel Chițoiu a fost, joi dimineața, la Parchetul Tribunalului Argeș, acolo unde se fac cercetări cu privire la accidentul pe care l-ar fi provocat fostul ministru. Chițoiu a mers la Parchet însoțit de avocat și a stat aproximativ 15 minute. La ieșire, el a spus că se supune procedurilor procurorilor.

Întrebat dacă vorbea la telefon înainte de impact, Daniel Chițoiu a răspuns negativ.

De asemenea, el a fost întrebat și dacă a luat legătura cu membrii familiei care și-a pierdut viața în accident și a răspuns: „Nu!”.

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeș, după ce inițial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieșind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliștii aflați în fața spitalului.

Surse judiciare spuneau că există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi