Prima pagină » Știri » Firea a anunțat că în primăvară vor fi gata lucrările de reabilitare la Podul Grant. Realitatea pare a fi alta

Firea a anunțat că în primăvară vor fi gata lucrările de reabilitare la Podul Grant. Realitatea pare a fi alta

Nicolae Oprea
Recent, primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că în primăvara 2020 se va finaliza reabilitarea Podului Grant. În realitate, este vorba de terminarea lucrărilor din prima etapă a acestei reabilitări. Mai mult, joi, la ora 13.00, pe șantierul de la Podul Grant nu era niciun muncitor.

„Reabilitarea Podului Grant, absolut necesară, se va finaliza în primăvară. S-a lucrat intens în toată această perioada. Primăria Capitalei a expertizat și a întocmit documentațiile tehnice pentru toate podurile și pasajele pe care le deține ori le administrează. Majoritatea sunt construite în urmă cu 30, 40 de ani și nu au fost niciodată consolidate sau reabilitate, ci doar cosmetizate. Având în vedere pericolul reieșit din toate expertizele, am început lucrările la două dintre cele mai importante dar și afectate pasaje : Străulești – deja finalizat într-un an și Podul Grant, care are termen de finalizare peste câteva luni. Aici se lucrează în două etape : Crângași către Turda și Turda către Crângași”, iată ce scria Gabrielei Firea de pe data de 4 ianuarie.

Chiar daca menționează faptul că este vorba de două etape, Gabriela Firea a omis să spună că, de fapt, prima etapă se va finaliza în primăvară, nu tot podul, așa cum se înțelege din prima frază.

„La etapa 1 s-au făcut lucrări de reparații ale elementelor din beton, frezarea straturilor de asfalt, s-a pus hidroizolație, s-a demontat calea veche de rulare a tramvaiului, au fost achiziționate și montate traverse noi, s-a montat calea de rulare a tramvaiului, s-au așternut mixturile asfaltice, s-au achiziționat noi rosturi de dilatație și parapeți și de asemenea s au consolidat pilonii aferenți pasajului”, mai scria Firea în anunțul menționat.

Despre ce este vorba, de fapt?

„Acest proiect are două etape, pentru că așa ne-a impus Brigada Rutieră, pentru că nu puteam bloca ambele sensuri. Ca atare, în primăvară, respectiv sfârșitul lunii martie terminăm prima etapă, apoi vom intra în etapa a doua, care va dura tot un an”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Coaje, consilierul Gabrielei Firea.

Așadar, Podul Grant va fi reabilitat în totalitate în primăvara anului viitor.

În ceea ce privește lucrările de la Podul Grant, joi, la orele prânzului, pe acest șantier nu se găsea niciun muncitor. Motivul? Majoritatea sunt în concediu.

Potrivit lui Marius Coaje, majoritatea muncitorilor de la Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București nu au beneficiat de concediu pe parcurusl anului trecut, astfel că mulți dintre ei, repectitv 80%, au ales luna ianuarie pentru odihnă.

Podul Grant din Capitală a intrat în reparații capitale în vara lui 2019, iar investiția se ridică la circa 11 milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Axios: SUA, Iranul și mediatorii fac eforturi pentru un armistițiu de 45 de zile
Digi24
Unde se poate călători în siguranță în 2026: Top 10 cele mai sigure țări
Cancan.ro
-12 grade Celsius până de Paște, în București. Meteorologii Accuweather anunță o scădere drastică de temperatura în Capitală
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Ce s-a ales de utilajele „minune” pentru topirea zăpezii lăsate moștenire de administrația Firea. Explicațiile Primăriei Capitalei
Mediafax
Artemis II ajunge astăzi în spatele Lunii. Ce vor vedea astronauții pe fața nevăzută
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Proiectul „Fiare de plug” și criza din Golful Persic: Cum ar putea SUA să folosească explozii nucleare ca să evite Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? Și-a schimbat radical viața și a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cârlig de remorcă neomologat: Cât e amenda în 2026 și ce trebuie să faci ca să intri în legalitate
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Oamenii de știință au aflat, în sfârșit, de ce câmpul magnetic al Pământului a avut un comportament haotic acum 600 de milioane de ani