Prima pagină » Știri politice » Kelemen, despre OUG pe anticipate: Nu putem accepta modificarea sistemului privind locul de vot

Kelemen, despre OUG pe anticipate: Nu putem accepta modificarea sistemului privind locul de vot

Kelemen, despre OUG pe anticipate: Nu putem accepta modificarea sistemului privind locul de vot
Kelemen Hunor a declarat, joi după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis președintelui Iohannis că trebuie clarificate prevederi ale OUG privind anticipatele, fiindcă Uniunea nu e de acord cu modificarea sistemului locului de vot. El a zis că e „bulversant" ca fiecare să voteze unde dorește.

„Am spus că trebuie să clarificăm câteva lucruri legate de proceduri și cadrul administrativ, că OUG care a fost adoptată marți întră în vigoare, dacă va fi publicată în Monitorul Oficial și trebuie să așteptăm răspunsuri, să vedem dacă sunt chestiuni neconstituționale, fiindcă reducerea termenului de la 90 la 50 de zile e ok. În schimb, modificarea sistemului privind locul unde votează cetățenii, nu putem accepta”, a declarat Kelemen Hunor.

Președintele UDMR a motivat, cum că „dacă fiecare votează acolo unde dorește, se bulversează totul”.

„În România, avem un sistem pentru alegeri parlamentare bazat pe liste județene, mandatele în fiecare județ sunt calculate în funcție de numărul de locuitori din județul respectiv. Dacă fiecare votează acolo unde dorește, se bulversează totul. Listele naționale sunt la eruoparlamentare, unde e o singură circumscripție electorală și la prezidențiale, unde e un vot național. Dar la parlamentare, există liste județene”, a argumentat el.

UDMR consideră că e o schimbare a sistemului electoral care nu poate fi acceptată.

„Vă dați seama, la Cluj, dacă votează 100.000 de studenți care nu sunt locuitorii Clujului și încă 70.000 care lucrează la Cluj, dar nu au flotant, reședință în județ, ce se va întâmpla, sau la București, Iași șamd”, a explicat acesta.

Guvernul a adoptat, marți seara, o Ordonanță de Urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, care prevede, printre altele, posibilitatea votării la orice secție, indiferent de domiciliu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!