Prima pagină » Știri externe » Autorii unui viol vor fi spânzurați pe 20 martie

Autorii unui viol vor fi spânzurați pe 20 martie

Autorii unui viol vor fi spânzurați pe 20 martie

După trei amânări, o instanţă din capitala Indiei a programat pe 20 martie execuţia a patru condamnaţi pentru un viol în grup urmat de moartea victimei, informează AFP.

Conform deciziei tribunalului din Delhi, Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur urmează să fie spânzuraţi la ora locală 05:30 (00:00 GMT) în penitenciarul din Tihar, scrie Agerpres.

Cei patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru violul unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz, comis la Delhi, în decembrie 2012. Victima a decedat din cauza rănilor. Cazul a şocat opinia publică şi a provocat manifestaţii uriaşe în India, iar ulterior autorităţile au înăsprit legislaţia împotriva violenţelor sexuale şi au prevăzut proceduri judiciare mai rapide, reaminteşte AFP. Agenţia menţionează că astfel de infracţiuni sunt de multe ori muşamalizate în societatea indiană.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de des se uită copiii președintelui la televizor? Nicușor Dan: „Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât costă anvelopele de vară în 2026. All season premium vs. cauciucuri ieftine de sezon, care e alegerea potrivită?
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Ceva ascuns adânc în oceanele lumii ar putea agrava schimbările climatice