Prima pagină » Știri » Cât costă, de fapt, dezvoltarea unui vaccin împotriva unui virus cum este COVID-19

Cât costă, de fapt, dezvoltarea unui vaccin împotriva unui virus cum este COVID-19

Cât costă, de fapt, dezvoltarea unui vaccin împotriva unui virus cum este COVID-19

Costul dezvoltării unui singur vaccin pentru un virus cum este Covid-19, din faza de teste până la finalul fazei 2a, este de 31-68 milioane de dolari, cu presupunerea că nu există un risc al insuccesului.

Costul include costul cumulat al testelor eșuate cu vaccinuri asupra candidaților, în procesul de cercetare și dezvoltare, scrie The Lancet.

Pentru fiecare boală infecțioasă în parte, dintr-un număr de 11 virusuri, costurile minime ar fi de 2,8-3,7 miliarde de dolari, ajungând chiar până la 8,4 miliarde de dolari.

Asemenea studii privind costurile unui posibil vaccin pentru o anumită boală sunt disponibile încă din anii 1950.

Pentru a face trecerea de la costurile pentru un singur candidat la un vaccin la costurile de portofoliu, în funcție de probabilitatea ratei de succes, simularea a fost realizată de 10.000 de ori, ținând cont de fiecare dată de următoarele aspecte, cel mai important fiind cel legat de costurile distribuției.

Costuri uriașe pentru testarea vaccinurilor

Costurile de dezvoltare a vaccinului, din testarea preclinică, până la finalul fazei 2a, variază între 8 și 350 milioane de dolari.

Simularea sugerează că trecerea unui singur candidat pentru un vaccin contra epidemiei din faza preclinică în cea 2a poate costa 31-68 milioane de dolari, fără să fie luat în calcul riscul unui insucces.

Din păcate, spun experții, articolele publicate referitor la costurile de dezvoltarea unui vaccin pentru o epidemie, cum ar fi coronavirusul, sunt fie prea descriptive, fie bazate pe părerile unor specialiști, fără multe date validate, concentrându-se asupra unor patogeni individuali sau asupra unor studii clinice și faze de dezvoltare.

De asemenea, datele sugerează că acele costuri asociate noilor tehnologii nu diferă substanțial de costurile asociate tehnologiilor clasice – o descoperire cumva contradictorie cu studiile recente.

Este lesne de înțeles că studiul estimează costurile pentru o mică parte dintr-un „tablou” mai mare ale pregătirii pentru cercetarea și dezvoltarea în găsirea unui leac pentru diverse epidemii.

Studiul arată că o înțelegere mai bună a mecanismelor din spatele cercetării și dezvoltării unui produs specific în spectrul vaccinurilor pentru epidemii și a costurilor asociate, prin analize riguroase, poate duce la stimularea investițiilor, îmbunătățirea credibilității acelor cereri legate de cerințele de finanțare și planificarea portofoliului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Aproape jumătate dintre români consideră moțiunea de cenzură PSD-AUR un act politic inutil care va înrăutăți lucrurile
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Rareș Cojoc spune adevărul: a înșelat-o sau nu pe Andreea Popescu, fosta sa soție? „Știe foarte bine aceste lucruri”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bucureștiul va avea 8 noi parcări. Unde vor fi construite?
Descopera.ro
Astronomii au găsit una dintre primele galaxii ale Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Un ou pe zi ne ferește de Alzheimer, sugerează un studiu