Prima pagină » Economic » IMPACT. Cum ajută Guvernul companiile lovite de criza coronavirusului. Ministrul Economiei: „Nu lăsăm pe nimeni în urmă”

IMPACT. Cum ajută Guvernul companiile lovite de criza coronavirusului. Ministrul Economiei: „Nu lăsăm pe nimeni în urmă”

IMPACT. Cum ajută Guvernul companiile lovite de criza coronavirusului. Ministrul Economiei:
Foto: Andreea ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, anunţă, în contextul decretării stării de urgenţă, că Executivul va pregăti un set de măsuri economice pentru a sprijini societăţile economice afectate de criza generată de noul coronavirus.

Oamenii de afaceri români și străini au venit cu un set de 100 de propuneri rapide în atenția Guvernului. Măsurile vizează amânarea termenului de plată pentru CAS, CASS și CAM pentru o perioadă de trei luni (cu o bonificație de 5% pentru companiile care decid să o plătească), scheme de împrumuturi garantate de stat sau flexibilizarea temporară a Codului Muncii.

„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. În urma numeroaselor soluţii care ne-au fost transmise pregătim un set de măsuri economice pentru a veni în sprijinul companiilor afectate de criza coronavirusului. În cel mai scurt timp se va organiza o şedinţă de Guvern în care vom adopta setul de măsuri care va veni în sprijinul companiilor afectate de criza coronavirusului, pentru a susţine domeniul economiei, dar în mod special de a-i proteja pe cetăţeni, antreprenori şi pe fiecare dintre români. Suntem pe deplin conştienţi că trecem printr-o perioadă de criză care lasă loc interpretărilor şi incertitudinilor, dar vreau să subliniez faptul că vom gestiona această criză. Însă fac un apel la calm şi la analizarea, la rece, a soluţiilor. Economia trebuie să meargă mai departe, contractele să rămână în vigoare, industria să producă, iar toate acestea să se facă în condiţii de siguranţă, cu aplicarea riguroasă a măsurilor de prevenţie”, a afirmat Virgil Popescu, conform unui comunicat de presă transmis luni.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri i-a rugat pe toţi cei care administrează companii şi societăţi comerciale să fie raţionali în luarea deciziilor, pentru a putea oferi statului posibilitatea să-i ajute.

„Am rugămintea ca toţi cei care conduc companii sau firme să fie responsabili atunci când iau decizii în aceste zile pentru a ne putea oferi posibilitatea să îi putem ajuta. Să analizeze cu atenţie în ce situaţii vor apela la conceptul de forţă majoră, la deciziile de a concedia angajaţii pentru că, în mod contrar, nu vom putea să punem în aplicare soluţiile pe care le vom găsi. Fac apel la calm, la funcţionarea pe cât posibil a activităţilor importante, cu respectarea indicaţiilor autorităţilor şi acordarea unei atenţii sporite la igiena spaţiilor de lucru şi a siguranţei angajaţilor”, a mai declarat Virgil Popescu.

Pe lista de recomandări venite din mediul de afaceri se află și introducerea unui nou caz de suspendare a contractului de muncă de tip “șomaj tehnic”, având ca premisă situația actuală, iar nu doar motive tehnologice sau similare, în cadrul căruia să se acorde salariaților o indemnizație suportată parțial de angajator și parțial de către stat.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri face parte din GLI – ECOROM, grupul de lucru care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Cancelariei Prim – Ministrului şi Administraţiei Prezidenţiale, prin Departamentul Politici Economice şi Sociale, unde s-au constituit mai multe grupuri de lucru pentru a veni cu cele mai bune soluţii în aceste vremuri de criză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!