Prima pagină » Social » DESCOPERIRE. Misterul din Munții Căpățânii se adâncește. Cadavrul turistului, devorat de animalele sălbatice?

DESCOPERIRE. Misterul din Munții Căpățânii se adâncește. Cadavrul turistului, devorat de animalele sălbatice?

DESCOPERIRE. Misterul din Munții Căpățânii se adâncește. Cadavrul turistului, devorat de animalele sălbatice?

Anchetatorii cred că echipamentele turistice găsite abandonate în munți ar aparține unui cetățean de origine germană.

Deocamdată, însă, nu se cunoaște identitatea acestuia, dar oamenii legii fac cercetări în continuare. Obiectele descoperite de salvamontiști în zona de pe Muntele Căpățânii ar fi putut zace acolo de opt sau chiar nouă ani, zic polițiștii.

Cert este că s-a intrat în a patra zi de când echipe mixte formate din salvamontiști și procurori criminaliști cercetează cu mare atenție toată zona, în speranța că vor găsi noi indicii care să-i ajute în anchetă.

Mircea Lera, șef Salvamont Vâlcea, a declarat că echipamentul găsit nu părea a fi „al unui profesionist, un om al muntelui, echipat de alpinism, cățărări. Era acolo și un aparat de fotografiat, datat 2011. Deci căutăm o persoană care ar fi dispărut sau a avut o problemă în 2011”.

Aparatul foto s-a păstrat în condiții foarte bune, iar ultimele fotografii găsite în el sunt făcute în cursul anului 2011. Printre poze, și unele realizate în Germania, la Berlin, informează Știrile Pro Tv.

Tot în zonă, echipele de căutători au mai găsit și câteva cutii de conserve cu înscrisuri în limba germană. Cum acestea aveau termen de valabilitate anul 2013, anchetatorii cred că au fost cumpărate în vara lui 2011 de cineva care a vizitat zona.

„Am coborât pe partea abruptă, stâncoasă a masivului, înspre canionul Vultureasa, dar nu am găsit nimic în acea zonă. Noi o să mai intrăm de câteva ori pe acel canion și vom lua o decizie în zilele următoare dacă vom opri căutările”, a mai precizat Mircea Lera, șeful Salvamont Vâlcea.

Cătălin Udrea, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea, a evitat să ofere prea multe detalii cu privire la anchetă: „Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii proprietarului bunurilor dispărute”.

Oamenii legii din Vâlcea au apelat și la ajutorul colegilor din Germania. Orice variantă este luată în calcul de anchetatori, inclusiv ca animalele sălbatice să fi devorat trupul neînsuflețit al turistului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană