Prima pagină » Știri » PROGNOZA METEO, 15 aprilie 2020. Vremea revine la sentimente mai bune

PROGNOZA METEO, 15 aprilie 2020. Vremea revine la sentimente mai bune

PROGNOZA METEO, 15 aprilie 2020. Vremea revine la sentimente mai bune

Meteorologii prognozează o noapte rece în vest, centru, nord şi nord-est, iar temperaturile vor fi mai mult negative.

La nivelul întregii ţari, vor fi minime cuprinse între -7 grade Celsius, în estul Transilvaniei, şi 6 grade Celsius, în vestul Olteniei.

Va mai ploua în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, estul, centrul şi sudul Olteniei şi în sud-estul Transilvaniei.

La munte, la peste 1500 m vor predomina ninsorile, iar în rest va fi lapoviţă. Vântul va sufla cu putere în sud, sud-est şi la munte.

Miercuri, ploile se răresc, vântul se linişteşte şi vremea se încălzeşte. Norii râmân doar prin sud şi est, unde e posibil să plouă slab.

Vântul rămâne puternic la munte şi prin estul ţării, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 16 grade Celsius, potrivit Mediafax.

Prognoza pentru Bucureşti

În Capitală, la noapte, vânt va fi intens, vor fi averse şi nu mai mult de 4 grade Celsius.

Miercuri vor mai fi nori, dar treptat se risipesc. Vântul rămâne intens şi o să fie cam 15-16 grade Celsius.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!