Prima pagină » Economic » EFECTELE #COVID-19. Ce se întâmplă, de fapt, cu afacerile retailerilor neesențiali în perioadă de pandemie. „Sunt printre cei mai afectați”

EFECTELE #COVID-19. Ce se întâmplă, de fapt, cu afacerile retailerilor neesențiali în perioadă de pandemie. „Sunt printre cei mai afectați”

EFECTELE #COVID-19. Ce se întâmplă, de fapt, cu afacerile retailerilor neesențiali în perioadă de pandemie. „Sunt printre cei mai afectați”

Potrivit unui studiu realizat de unul dintre liderii globali în domeniul consultanței imobiliare și al managementului investițiilor, 9 din 10 retaileri non-alimentari estimează că afacerile din 2020 vor fi afectate de epidemia de COVID-19, iar revenirea va începe lent la finalul anului și se va consolida în 2021.

Mai exact, ca urmare a acestor cel puțin două luni fără activitate, 45% dintre chiriașii din retail (comercianți de produse nealimentare) se așteaptă o scădere a afacerilor de peste 30% în 2020 și alți 39% prevăd un declin de până la 30%, cu o revenire lentă din a doua jumătate a acestui an, conform cercetării realizate de Divizia Retail a Colliers International printre 84 de chiriași și 21 de proprietari din sectorul de retail din România.

Efectele pe termen mediu și lung sunt încă dificil de evaluat, în special luând în considerare incertitudinile privind posibile alte măsuri care ar putea fi aplicate de autorități după 15 mai.

Cu toate acestea, proprietarii din retail au luat deja măsuri de suport pentru chiriașii afectați de ordonanțele militare, precum suspendarea plății chiriei pe perioada de inactivitate, urmând să se decidă ulterior o modalitate de compensare, sau închiderea parțială a centrelor comerciale pentru a scădea costurile pentru servicii comune suportate de chiriași.

88% dintre chiriași (retaileri non-alimentari) au aplicat pentru măsura privind șomajul tehnic

Reacția comercianților la decizia guvernului de a restricționa activitatea retailerilor neesențiali în centre comerciale a fost imediată și planurile pentru a minimiza impactul negativ al contextului actual au fost puse rapid în aplicare.

Ca atare, 62% dintre chiriași au suspendat sau amânat plățile chiriilor și utilităților, iar 52% au solicitat o reducere a chiriilor atunci când magazinele vor fi redeschise, se menționează în cercetarea efectuată printre chiriașii din retail activi în principali în arii precum fashion, HoReCa, cosmetice, servicii, divertisment sau frumusețe.

În plus, pentru a susține revenirea afacerilor, 88% au aplicat pentru măsura privind șomajul tehnic, 48% se vor baza pe opțiunea de amânare a plății taxelor oferită de stat și 33% vor suspenda plata ratelor la credite până la finalul anului.

De cealaltă parte, 67% dintre retaileri se concentrează pe canale alternative de vânzări pentru a compensa pierderile generate de lipsa de activitate a magazinelor clasice, dar numai o parte din pierdere este așteptată să fie recuperată prin aceste canale.

Circa 36% așteaptă o creștere a vânzărilor online în acest an, dintre care jumătate mizează pe o creștere de cel puțin 20%. Totuși, 22% dintre retaileri cred că inclusiv vânzările online vor înregistra o scădere, pe fondul apetitului scăzut pentru consum.

62% dintre proprietari au suspendat temporar plata chiriei pentru retailerii care au închis magazinele

În ceea ce privește proprietarii de spații, aceștia au reacționat în contextul actual și au închis anumite arii ale centrelor comerciale, acolo unde a fost posibil (67%) și au renegociat contractele cu furnizorii (45%) sau cu băncile (29%). Aproape toți au folosit în același timp și facilitățile oferite de stat, precum amânarea plății taxelor (52%), șomajul tehnic (48%) sau amânarea plății ratelor la bancă (24%).

Pentru a-și susține chiriașii în timpul crizei provocate de epidemia de COVID-19, 62% dintre proprietari au agreat să încaseze doar taxele de servicii aferente spațiilor comerciale, pentru a păstra centrele curate, sigure și echipamentele tehnice în stare bună pe perioada de inactivitate.

În acest context, și proprietarii de spații de retail se așteaptă să înregistreze anul acesta scăderi ale veniturilor operaționale, 67% estimând o scădere de până la 30%, în timp ce 24% iau în calcul scăderi chiar mai mari.

Piața de retail este așteptată să-și revină ușor începând cu trimestrul 4 din 2020

Primele semne de revenire în piața de retail sunt așteptate începând cu trimestrul patru al acestui an, dar rezultate mai consistente vor fi vizibile în 2021, ceea ce arată că atât retailerii, cât și proprietarii sunt încrezători într-o recuperare relativ rapidă.

„Dacă veniturile majorității angajaților nu vor fi semnificativ afectate, iar magazinele vor fi deschise începând cu 1 iunie, vom vedea în primul rând o revenire psihologică pe termen mediu. O recuperare lentă ar trebui să fie resimțită din toamnă și continuată în perioada Crăciunului, care este de regulă cea mai importantă din an pentru retail.

Cu alte cuvinte, dacă puterea de cumpărare a populației nu va scădea, tendința pe termen scurt va fi de economisire, dar începând cu luna septembrie, consumul ar trebui să revină încet, încet la normal în segmentele obișnuite de retail, precum fashion, HoReCa, cosmetice, jucării sau birotică și papetărie”, spune Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International.

Mai exact, 67% dintre proprietarii de spații de retail și 51% dintre chiriași se așteaptă să revină la un nivel satisfăcător al afacerilor, în raport cu nivelurile de dinainte de epidemia de COVID-19, până la finalul anului viitor.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Istoria agitată a unui conac englezesc. A aparținut unui rege, acum este abandonat
Digi24
De ce China poate câștiga războiul din Iran fără să tragă un singur foc
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Prosport.ro
Vila lui Mircea Lucescu a fost invadată de oameni ai străzii. Cum a fost posibil
Adevarul
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
Mediafax
Cum se vopsesc ouăle de Paște natural: Trucuri cu coji de ceapă, sfeclă sau varză roșie
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
Armistițiul cu Iranul. Trump s-a trezit în situația despre care el însuși avertiza: „Când celălalt simte miros de sânge, ești terminat”
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
La ce viteză are mașina cel mai bun consum de carburant?
Descopera.ro
Prea multă ciocolată te-ar putea ucide. Cât este prea mult?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât de des ar trebui spălați blugii?