Prima pagină » Știri externe » DREPTURILE OMULUI. O țară africană, acuzată că se folosește de restricțiile impuse din cauza COVID-19 pentru a interoga membri ai comunității LGBT

DREPTURILE OMULUI. O țară africană, acuzată că se folosește de restricțiile impuse din cauza COVID-19 pentru a interoga membri ai comunității LGBT

DREPTURILE OMULUI. O țară africană, acuzată că se folosește de restricțiile impuse din cauza COVID-19 pentru a interoga membri ai comunității LGBT

Autoritățile din Uganda sunt acuzate că ar profita de restricțiile impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19 pentru a persectuta minoritățile sexuale din țară, după apariția unei filmări în care un primar și mai multe forțe de ordine dintr-o localitate din apropierea capitalei, Kampala, abuzează verbal și fizic 23 de bărbați și femei despre care se crede că fac parte din comunitatea LGBT.

Acesta îi chestionează pe oamenii care stau așezați pe jos și le cere numele și numerele de telefon ale rudelor acestora. În momentul în care nu primește niciun răspuns, primarul începe să îi lovească cu un baston și să îi insulte, notează Sky News.

„Cine e șeful aici? Ce e cu prezervativele? De unde le aveți? Pentru ce le folosiți?”, îi întreabă primarul. Unul dintre oficiali îl întreabă pe un tânăr cu cine întreține relații sexuale, acuzându-l că este homosexual, însă acesta neagă acuzațiile.

Grupurile pentru drepturile omului au caracterizat incidentul, care a avut loc în dimineața zilei de 29 martie, ca fiind un atac homofob ce a avut loc la un adăpost pentru oamenii străzii. Declarațiile oficialilor locali la acel moment par să confirme acuzațiile ONG-urilor.

„Ni s-a spus despre homosexualii din zona noastră și ne întrebăm ce să facem în acest sens. Le-am spus oamenilor că ne ocupăm cu prioritate de această problemă”, a declarat secretarul municipal pentru informații, Vincent Nyanzi.

Persoana care filmează continuă să înregistreze incidentul, în timp ce polițiștii și oficialii locali le leagă mâinile persoanelor din adăpost, formând un lanț uman. Aceștia sunt apoi puși să meargă pe străzi, spre secția de Poliție, în timp ce sunt hărțuiți de trecători.

„Am vrea să le vedem soții care le-au închiriat o casă așa de mare” sau „Fiicele noastre nu sunt măritate, de ce nu vă căsătoriți cu ele, în loc să faceți asta?”, sunt doar câteva dintre strigătele trecătorilor.

Nouăsprezece persoane, inclusiv directorul adăpostului, au fost puse sub acuzare de către polițiști. Cu toate acestea, autoritățile nu i-au acuzat pe oameni de acte homosexuale, ci că nu ar fi respectat reglementările privind distanțarea socială, impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Potrivit avocatei inculpaților, Patricia Kimera, autoritățile au „adaptat” prevederile stării de urgență pentru a discrimina un grup deja marginalizat social.

Kimera spune că nu i-a fost permis să își vadă clienții, care se află de cinci săptămâni în arest preventiv.

„Aceste acuzații le sunt, de obicei, aduse persoanelor din comunitatea LGBT pentru «a le da o lecție». Se merge pe principiul «mergeți acolo, chiar dacă nu veți fi condamnați, dar veți învăța o lecție»”, spune Patricia Kimera.

Un grup de experți în domeniul drepturilor omului din cadrul ONU s-a declarat îngrijorat cu privire la acest incident. Raportorul special al ONU, Victor Madrigal-Borloz, a solicitat eliberarea inculpaților din închisoare. „Cred că este important să existe o examinare imediată a cererilor de eliberare depuse de aceste persoane. Cu siguranță, acești oameni trebuie să aibă acces la avocați”, spune acesta.

Primarul localității a fost contactat de Sky News, dar a refuzat să comenteze incidentul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron