Prima pagină » Știri » DECIZIE. Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, eliberat condiționat din închisoare

DECIZIE. Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, eliberat condiționat din închisoare

DECIZIE. Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, eliberat condiționat din închisoare

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, eliberarea condiţionată a fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, care executa o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Decizia instanţei este definitivă.

Pe 22 mai 2015, Cristian Poteraş a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Bucureşti, transmite Agerpres.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 6: Gheorghe Floricică – 5 ani, Dumitru Vultur – 5 ani, Moise Daniel – 3 ani şi 6 luni, Petre Boncea – 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare.

Totodată, funcţionarii publici Cristina Popescu şi Dorina Pitfor au primit câte 3 ani cu suspendare.

Judecătorii au respins ca nefondate acţiunile formulate de părţile civile

Pe de altă parte, în acest dosar, judecătorii au respins ca nefondate acţiunile formulate de părţile civile Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie – ICECHIM Bucureşti, Academia Română – Institutul de Biologie şi Clubul Sportiv Rapid.

În plus, instanţa a dispus desfiinţarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv procesele-verbale de punere în posesie aferente) şi a actelor de înstrăinare subsecvente.

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.900.000 euro de la Marian Jean Căpăţînă (preţul obţinut din vânzarea terenului de 16.831,03 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Valea Oltului 195-197 şi a terenului de 3.053,68 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Valea Oltului nr.141A) şi suma de 810.000 euro de la Nicolae Ion Berendea (preţul obţinut din vânzarea terenului de 1.054,70 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Lt. Av. Gheorghe Caranda nr.42).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
1.000 lei amendă pentru toți șoferii din București care fac această greșeală în 2026. Majoritatea cred că e ceva normal, dar legea este clară
Ce se întâmplă doctore
Meteorologii ANM au actualizat prognoza până la începutul lunii decembrie. Se anunță ninsori puternice
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Iată de ce!
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi