Prima pagină » Știri externe » STATELE UNITE. Senatorii americani îi cer lui Donald Trump să poarte mască de protecție în public

STATELE UNITE. Senatorii americani îi cer lui Donald Trump să poarte mască de protecție în public

STATELE UNITE. Senatorii americani îi cer lui Donald Trump să poarte mască de protecție în public
USA. Sloganul "Black Lives Matter" a fost pictat în fața Trump Tower / Sursă foto: Shutterstock

Senatorii republicani îi cer președintelui Statelor Unite, Donald Trump, să poarte mască de protecție atunci când se află în public pentru a servi drept exemplu, în condițiile în care numărul de cazuri de COVID-19 a crescut puternic în ultima perioadă, iar Administrația americană a închis unele centre de testare.

Numărul de infecții a crescut în Statele Unite cu aproape 40.000 joi, o creștere-record de la debutul pandemiei, informează Daily Mail.

De-a lungul pandemiei, Donald Trump a refuzat să poarte mască de protecție, în pofida recomandărilor venite din partea Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). El a fost surprins purtând o mască în timpul unei vizite la o fabrică Ford din Michigan în luna mai, dar și-a scos masca atunci când a discutat cu jurnaliștii prezenți la eveniment.

Senatorii republicani îi recomandă masca lui Trump, deși sunt conștienți că nu o va purta

Acum senatorii din propriul său partid îi recomandă lui Trump să le dea un exemplu cetățenilor americani prin purtarea măștii.

„Aș prefera să o facă. Nu o va face. Știm cu toții că nu o va face. Nu îi găsesc nicio scuză. Aș prefera să o facă și să dea un exemplu”, a declarat senatorul republican Marco Rubio.

El a adăugat că măștile de protecție ar trebui purtate „din respect pentru ceilalți oameni”, astfel încât nimeni să nu se infecteze. Cu toate aceastea, Rubio a recunoscut că Trump „trăiește într-o bulă”.

Și republicanul Rick Scott a declarat că încurajează purtarea măștilor.

„Încă nu am învins pandemia. Trebuie să purtăm măști. Trebuie să respectăm distanțarea socială. Trebuie să fim mai informați. Sper că toți vor lua lucrurile în serios, pentru că încă nu am câștigat”, a spus Scott.

Republicanii se tem că ar putea pierde alegerile prezidențiale

Apelul senatorilor vine în contextul în care sondajele de opinie referitoare la alegerile prezidențiale din toamnă arată că Trump se află cu mult în spatele rivalului său democrat, Joe Biden. Astfel, republicanii se tem că ar putea pierde majoritatea în Senat în cazul în care Trump pierde alegerile prezidențiale.

Până și senatorul republican Lindsey Graham, un aliat al lui Trump, a declarat că măștile ar trebui purtate, cu toate că a recunoscut că se îndoiește că președintele va purta una.

„Știți că el are o viziune proprie asupra purtării măștii, dar sfatul meu pentru oameni este să poarte măști și să păstreze distanța”, a declarat Graham.

Aproximativ nouă din zece americani (89%) au declarat că au purtat măști de protecție atunci când au ieșit din case în ultima săptămâna, o creștere cu 20 de procente față de un sondaj similar din luna aprilie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Analiză | Un al Treilea Război Mondial este plauzibil, dar iată cum poate fi evitat
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
De la hobby la profit. Tânărul care crește păsări „ca la țară” pentru a scăpa de alimentele procesate
Mediafax
Patru cercetări științifice care păreau absurde, dar au dat rezultate absolut remarcabile
Click
În ce zonă de vis și-a încărcat bateriile actrița Victoria Răileanu, de Paște? „A fost pe sufletul meu”. Secrete de la filmările noului spin-off „Destine cu parfum de lavandă”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Iuliana Dup, de la Pro TV, pentru cele 15 săptămâni de Desafio
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Angela Rusu după operația de micșorare a stomacului. Transformarea spectaculoasă a artistei! A slăbit foarte mult și e altă persoană
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai ai voie să transporți mobilă pe mașină pe traverse? Ce reguli impune Codul Rutier 2026
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă