Prima pagină » Știri » Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor

Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor

Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor
Nelu Tătaru, mesaj referitor la deschiderea școlilor: La jumătatea lui august vom ști exact cum se deschid / Foto - Hepta

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, la Iaşi, că în funcție de evoluția epidemiei ar putea fi reintroduse noi restricții, în ceea ce privește funcționarea teraselor. Acesta subliniază că măsurile de relaxare introduse în starea de alertă au fost agreate şi de patronatele din sectorul HoReCa, iar proprietarii teraselor trebuie să le respecte.

„În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme. Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordon de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare. Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile.  În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoareaperioadă ”, a declarat ministrul Sănătăţii potrivit MEDIAFAX.

Guvernul pregătește închiderea teraselor după o anumită oră

Guvernul pregătește închiderea teraselor după ora 23 pentru a preveni răspândirea accentuată a epidemiei de coronavirus. Potrivit surselor citate de postul de televiziune Antena 3, măsura va fi aplicată începând de luna viitoare.

Executivul ia în considerare acest lucru având în vedere concentrația de populație în rândul unor evenimente sociale, în special în zona de litoral și urban.

Tătaru: Avem aproape 4.000 de paturi la terapie intensivă la nivel național, dintre care aproximativ 2.000 în spitalele COVID

În cele 226 de spitale COVID în faza 1, faza 2 şi suport COVID din România sunt în jur de 2.000, 1.927 de paturi de terapie intensivă, a declarat duminică ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Aceasta înseamnă că jumătate din numărul tolal al paturilor ATI din România sunt alocate bolnavilor COVID. Declarația vine pe fodul afirmației făcute vineri de secretarului de stat Raed Arafat, care a declarat că în spitalele Covid din București nu mai era niciun loc liber la terapie intensivălasfârșitul săptămânii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!