Prima pagină » Economic » Acesta a fost salariul mediu nominal net pe care l-au încasat românii în iunie. Un domeniu a oferit remunerații de peste 7.500 lei

Acesta a fost salariul mediu nominal net pe care l-au încasat românii în iunie. Un domeniu a oferit remunerații de peste 7.500 lei

Acesta a fost salariul mediu nominal net pe care l-au încasat românii în iunie. Un domeniu a oferit remunerații de peste 7.500 lei
Cât este salariul minim pe economie. S-a majorat în 2021

În luna iunie a acestui an, câștigul salarial mediu nominal net s-a situat la nivelul a 3.298 lei, în creștere față de mai a.c. cu 119 lei (+3,7%), iar câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, și în creștere cu 181 lei (+3,5%) în iunie față de mai 2020.

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi, 11 august 2020, indică faptul că valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.540 lei), iar cele mai mici în HoReCa (1.773 lei).

Potrivit statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 102,4% pentru luna iunie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 103,6% pentru luna iunie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 221,8%, cu 7,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2020.

„În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)”, precizează oficialii INS.

Creșteri procentuale ale salariilor în principalele domenii de activitate

Cele mai semnificative creşteri procentuale ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în hoteluri şi restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare (27,2%).

Un procentaj variind între 12,5% şi 18% a fost înregistrat și în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), respectiv fabricarea produselor textile.

O creştere cuprinsă între 7% şi 9,5% s-a înregistrat în fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, transporturi pe apă, telecomunicaţii.

Nu în ultimul rând s-au înregistrat creşteri între 5% şi 7% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria alimentară, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+2,9%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă).

Iată domeniile unde s-au înregistrat scăderi salariale în iunie 2020

Potrivit precizărilor INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2020 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul de servicii anexe extracţiei, ca urmare a acordării de prime ocazionale şi sume din profitul net în lunile precedente(11,3%)

De asemenea, scăderi între 1,5% şi 5% s-au mai înregistrat în fabricarea produselor din tutun, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere.

Nu în ultimul rând, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor faţă de luna precedentă în învăţământ, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1,1% pentru fiecare activitate în parte).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli