Mihai Morar: ”Români, Doamne ferește să vă mândriți cu România!” (OPINIE)

Nouă, românilor, ne place lauda. Cea de sine. E Sfârșitul Lumii, însă, dacă unul dintre noi se laudă cu țara, neamul sau tradițiile.

Mi-am adus aminte zilele trecute, în mijlocul vacanței petrecute acasă, în Maramureș ( staycation, cum ar zice anglofilii), de o întâmplare de acum câteva veri. Era tot mijlocul lui august, era un an bun pentru călătorii și mă aflam în vizită la sora mea, în Los Angeles. Nu ne plângeam că nu puteam zbura peste mări și țări și că suntem arestați în concedii în România. Nu ne plângeam de asta. În rest, știți bine, ne plângeam de orice. Și ne plângeam, mai ales, de România…

Mă trezisem la 6.00, ora coastei Pacificului. În fața cafenelei unde îmi beam în fiecare dimineață latte-ul exista un automat, introduceai 2 dolari și îți ieșea ziarul local. Ediția de duminică a Los Angeles Times e cea mai citită din toată săptamana. Chiar în plină criză a presei scrise, are un tiraj de peste 1 milion de exemplare.

RĂZBOI Trump notifică oficial Congresul: SUA intră din nou în război cu Iranul. Armata americană, pregătită pentru noi atacuri asupra Teheranului

08:17

MARIUS TUCĂ SHOW Valentin Stan explică limitele NATO. De ce Articolul 5 nu obligă aliații să trimită ajutor militar în caz de război

08:00

Secțiunea de Travel a L.A. Times se deschidea în acea zi cu o poveste despre România: „Europa, așa cum era ea odată. În regiunile montane din Transilvania și Maramureș, viața curge încet, iar tradițiile vechi de când lumea supraviețuiesc într-un cadru de o frumusețe naturală.”

Reporterul L.A. Times nu și-a scris articolul documentându-se pe google. Ne-a bătut țara la pas, a locuit trei zile în Maramureș, a vizitat bisericuțele de lemn, a mâncat „a steaming bowl of mamaliga flavored with cheese and pork”, gătită de călugării de la Mănăstirea Rohia, a trecut pe la sculptorii în lemn de la Bârsana. Următoarele opriri: domeniul Prințului Charles de la Viscri, gulașul dintr-un restaurant medieval din Biertan, Cetatea Alba Iulia, Piața Mare și Piața Mică din Sibiu. Interesantă și alegerea culinară din București: „a kind of Romanian doughnut called gogosi at La Ceaunul Crapat.”

Concluzia reporterului american? „Nimeni nu o să vă spună cât de minunată e mâncarea din România. OK, o fac eu!”

Îmi răsunau în minte vorbele unui intelectual român, care referindu-se la obiceiurile pe care alții ni le laudă, spunea că tradițiile poporului român au toate origini barbare și că nu avem ce căuta cu ele în lumea civilizată. Iar un alt „priceput”, mare Chef pe la televizor, îmi spunea că noi, românii, avem cea mai proastă bucătărie din câte există pe planeta asta. Ca să nu mai amintesc de acea Divă închipuită, cu dublă cetățenie prin căsătorie, care declara că la magazinele de lux din străinătate nu arată niciodată pașaportul de România.

OK, poate m-am extaziat eu prea mult. Eram plecat de zece zile peste Ocean, nu mai fusesem pe la ai mei, în Maramureș, de la Paște, iar să văd în condițiile acelea o poză cu costume tradiționale din regiunea mea natală într-un ziar american era ca și cum ai duce la adăpat o ciurdă de vite care au păscut toată ziua în arșiță.

Dar știu că în viața asta nu îmi va fi niciodată rușine de 4 lucruri: de locul în care m-am născut, de oamenii din care m-am născut și de obiceiurile și limba în care am fost crescut.

Și cum stăteam în fața latte-ului și citeam cele două pagini despre România din Los Angeles Times, aud de la masa de lângă mine o exclamație puternică: „Oh!!!! How beautiful!!!!” Un cuplu de americani, el și ea, aflați pe la a doua vârstă, bronzați puternic de soarele zilnic al Californiei, trăgeau cu ochiul la o fotografie cu icoanele dintr-o bisericuță din Maramureș. „Am făcut o vacanță acolo acum 5 ani. E minunat!” îmi spune ea într-o engleză americană cum auzi în filme. El o completează înflăcărat: „Dacă o să ai vreodată ocazia în viața asta să vizitezi The Maramuresh County va fi o experiență care te va schimba pentru totdeauna!”

Las să treacă două secunde de liniște și răspund: „I was born in Maramureș!” Dintr-o dată zâmbetul lor fabricat, tipic american, se transformă într-o expresie de fericire pură: „Dear boy, you have been blessed from the very first day of your life!”