Prima pagină » Știri » Poliția intră în reorganizare generală! Peste 9.000 de posturi din Ministerul de Interne vor fi desființate (SURSE)

Poliția intră în reorganizare generală! Peste 9.000 de posturi din Ministerul de Interne vor fi desființate (SURSE)

Andrei Dumitrescu
Poliția intră în reorganizare generală! Peste 9.000 de posturi din Ministerul de Interne vor fi desființate (SURSE)

Peste 9000 de posturi din Poliția Română vor fi desființate în contextul unui plan de reorganizare al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În acest sens, potrivit sindicatelor din Poliție, toate unitățile din țară au fost obligate să transmită la minister toate funcțiile vacante pe care le au, în vederea „radierii” acestora. La rândul lor, oficialii IGPR susțin că, de  fapt, este vorba doar despre identificarea unor funcții neocupate care ar urma să fie folosite pentru înființarea unor structuri noi, așa cum sunt Poliția Siguranței Școlilor și Poliția Animalelor.

Conform unui anunț făcut pe site-ul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), secretarul general al MAI a trimis tuturor unităților de poliție o adresă prin care s-a solicitat identifcarea tuturor posturilor vacante și radierea acestora. Iar la nivel național, potrivit unor surse din rândul sindicaliștilor, Poliția are peste 9.000 de posturi vacante.

Sursele citate au precizat că, în contextul crizei financiare provocate de pandemia de COVID-19, Ministerul Afacerilor Interne ar fi fost de acord cu înființarea de noi structuri, însă s-a stabilit, încă de la început, că, pentru acest lucru, nu vor fi înființate posturi noi. Ca urmare, s-a trecut la identificarea tuturor funcțiilor neocupate, pentru a fi trecute pe schemele de persoanl ale noilor unități, inclusiv cele de conducere.

Poliția Școlilor va număra aproape 300 de polițiști

Conform polițiștilor, este vorba, în primul rând, despre Poliția Siguranței Școlilor, care va număra 270 de funcții. În acest sens, va exista o Direcție, care va fi înființată la nivelul IGPR, un Serviciu, ce va fi constituit la Poliția Capitalei, iar fiecare inspectorat județean va avea câte un Birou.

În același timp, va fi nevoie de funcții și pentru viitoarea Poliție a Animalelor, care este, însă, încă sub formă de proiect și nu s-a stabilit deocamdată câți polițiști vor lucra la această unitate.

Un alt proiect, despre care s-a vorbit mai puțin este și înființarea unei noi secții de poliție în București, considerată necesară odată cu creșterea numărului de cetățeni care locuiesc în Capitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi