Prima pagină » Actualitate » Un băiat a fost operat de cancer, pe acorduri de pian, timp de patru ore

Un băiat a fost operat de cancer, pe acorduri de pian, timp de patru ore

Un băiat a fost operat de cancer, pe acorduri de pian, timp de patru ore

Operație pe acorduri de pian. Pe 16 noiembrie, la Spitalul pediatric Salesi din Ancona, a fost efectuată o intervenție chirurgicală specială, însoțită de muzica unui pian.

O echipă condusă de dr. Roberto Trignani, șeful secției de neurochirurgie, a îndepărtat o tumoare dublă  la măduva spinării a unui copil de 10 ani, în timp ce un biolog a cântat la pian.

A fost plasat un pian în sala de operație pentru a ajuta în scopuri terapeutice. Muzica a permis perceperea, pe parcursul celor patru ore ale intervenției, a reacțiilor pacientului la stimulii cauzați de ritm.

„A fost într-adevăr o experiență magică. Nu știu dacă vom putea să aducem un pian în sala de operații, însă cu siguranță se va auzi muzica„, a declarat Roberto Trignani, neurochirurgul care a condus operația.

Au apărut modificări atunci când muzica s-a oprit, semn că acordurile au fost percepute de pacient. Astfel, medicii au urmărit pe un panou de monitorizare activitatea cerebrală.

Operația s-a încheiat și totul pare să meargă bine, au spus medicii.

https://www.youtube.com/watch?v=fv1Dq69zXsE

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, cu cuțitul la os. Luni se decide soarta Guvernului
Digi24
Una dintre cele mai bogate țări europene mai are rezerve de combustibil doar pentru 20 de zile
Cancan.ro
Primele imagini de la băuta lui Gabi Tamaș de la Survivor. Ce a consumat 'îmbăTamaș'
Prosport.ro
Milionarul și-a făcut cumpărăturile la LIDL. I-a lăsat mască pe angajați: cu ce și-a umplut căruciorul
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Trei zile de vreme rea în România. Ce zone sunt vizate de avertizările ANM
Click
Cum arată casa de vacanță a Andreei Marin. Imagini de senzație cu locul în care își încarcă bateriile
Digi24
Rumen Radev proclamă „victoria asupra apatiei”, în timp ce „Bulgaria progresistă” revendică primul loc în alegerile anticipate
Cancan.ro
Prognoză luna mai 2026 | Meteorologii Accuweather anunță furtuni și ninsori în România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată mama lui Dan Bălan la 68 de ani. Ludmila Bălan a dezvăluit secretul „tinereții fără bătrânețe”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primul oraș din România în care se introduce tram-trenul. Ce este acesta și cum va funcționa
Descopera.ro
Ce spune știința despre bărbații foarte inteligenți?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – M-am culcat aseară cu soţul Mariei! – Şi?!? la zi, cum e???
Descopera.ro
Boala ficatului gras, în creștere: 1,8 miliarde de persoane ar putea fi afectate până în 2050