Prima pagină » Știri externe » Explozie catastrofală la un aeroport din Yemen în timp ce membrii noului Guvern coborau din avion! Peste 15 morți și 60 de răniți în urma atacului – FOTO/VIDEO

Explozie catastrofală la un aeroport din Yemen în timp ce membrii noului Guvern coborau din avion! Peste 15 morți și 60 de răniți în urma atacului – FOTO/VIDEO

Pe aeroportul din Aden, Yemen, a avut loc o explozie catastrofală la scurt timp după ce avionul în care erau transportați membrii noului Guvern aterizase. Mohammed al-Roubid, șef adjunct al cabinetului de sănătate din Aden, a declarat pentru AP că cel puțin 16 persoane au fost ucise în explozie și 60 au fost rănite.

Sursa exploziei nu a fost imediat identificată și niciun grup nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacul asupra aeroportului. În unele imagini de la fața locului se poate vedea cum membrii ai delegației guvernului debarchează în timp ce explozia zguduie împrejurimile, informează Euronews.

Nimeni din avionul guvernamental nu a fost rănit, dar mulți miniștri s-au repezit înapoi în interiorul avionului sau au fugit pe scări, căutând adăpost. Fum gros se ridica în aer de lângă clădirea terminalului. Oficialii de la fața locului au declarat că au văzut cadavre întinse pe asfalt și în altă parte a aeroportului.

Ministrul comunicării din Yemen, Naguib al-Awg, care se afla și în avionul guvernului, a declarat pentru Associated Press că a auzit două explozii. În imaginile distribuite pe rețelele de socializare de la fața locului se poate vedea moloz și sticlă spartă împrăștiate în jurul clădirii aeroportului.

Trimisul special al ONU pentru Yemen, Martin Griffiths, a condamnat atacul drept un „act inacceptabil de violență”. Acesta a transmis într-o postare pe Twitter că este „un memento tragic al importanței readucerii urgente a #Yemenului pe calea spre pace”.

Imagini de groază în Yemen: Zeci de răniți în urma unor explozii!

Miniștrii se întorceau la Aden după ce au depus jurământul jurământul săptămâna trecută ca parte a unei remanieri în urma unui acord cu separatiștii rivali din sud.

Guvernul dn Yemen, recunoscut la nivel internațional, a lucrat mai ales din exilul autoimpus în capitala saudită Riyadh în timpul războiului civil care a durat mai mulți ani. Președintele Yemenului, Abed Rabbo Mansour Hadi, aflat în exil în Arabia Saudită, a anunțat o remaniere a Cabinetului la începutul acestei luni. Remanierea a fost văzută ca un pas major către încheierea unui conflict periculos între guvernul lui Hadi și separatiștii din sud, susținut de Emiratele Arabe Unite.

Guvernul susținut de Arabia Saudită este în război cu rebelii houthi aliați cu Iranul, care controlează cea mai mare parte a nordului Yemenului, precum și capitala țării, Sanaa.

Numirea unui nou guvern a făcut parte dintr-un acord de partajare a puterii între Hadi, sprijinit de Arabia Saudită, și Consiliul de tranziție separatist sprijinit de Emirate – un grup umbrelă de miliții care încearcă să restabilească independența Yemenului de sud, care a existat din 1967 până la unificarea din 1990.

Explozia readuce în prim-plan pericolele cu care se confruntă guvernul lui Hadi în orașul port, unde s-au petrecut scene sângeroase între forțele guvernului recunoscut la nivel internațional și separatiștii susținuți de Emiratele Arabe Unite.

Yemenul, cea mai săracă țară a lumii arabe, a fost decimat de războiul civil din 2014, când rebelii șiți houthi au cucerit nordul și orașul Sanaa. În anul următor, o coaliție militară condusă de Arabia Saudită a intervenit în războiul împotriva houthilor și pentru a restabili guvernul lui Hadi la putere. În urma războiul sângeros au murit peste 112.000 de persoane, inclusiv mii de civili. Conflictul a dus, de asemenea, la cea mai gravă criză umanitară din lume.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană