Prima pagină » Știri externe » Cazul care i-a șocat pe medici: Unui bărbat i-au crescut ciuperci în sânge după ce și le-a injectat în vene

Cazul care i-a șocat pe medici: Unui bărbat i-au crescut ciuperci în sânge după ce și le-a injectat în vene

Cazul care i-a șocat pe medici: Unui bărbat i-au crescut ciuperci în sânge după ce și le-a injectat în vene

Un bărbat din Statele Unite și-a preparat un ceai din ciuperci halucinogene pe care l-a injectat în vene. Câteva zile mai târziu, americanul a  ajuns la urgențe deoarece ciuperca a crescut în sânge său, potrivit LiveScience.

Ciuperca care i-a crescut unui tânăr în sânge

Tânărul a fost internat timp de trei săptămâni în spital, dintre care opt zile la Terapie Intensivă, unde a fost tratat pentru insuficiență multiplă de organe.

Bărbatul a supraviețuit calvarului, dar va trebui să urmeze tratament cu antibiotice și medicamente antifungice pe termen lung, potrivit unei descrieri a cazului, publicată pe 11 ianuarie în Jurnalul Academiei Consultation-Liaison Psychiatry.

Membrii familiei sale au precizat că tânărul a renunțat la tramentul pentru afecțiunea bipolară și „se deplasa între stările maniaco-depresive”.

Câteva zile mai târziu, bărbatul a găsit pe internet articole care descriau posibilele efecte terapeutice ale halucinogenelor, precum LSD și ciupercile psilocibine, care l-au făcut să fiarbă ciupercile într-un ceai. În zilele următoare, a devenit letargic și i s-a făcut greață, iar pielea s-a îngălbenit. La scurt timp a avut diaree și a început să vomite sânge, iar starea sa mintală era alterată.

Cercetările arată că psilocibina ar putea fi un tratament promițător pentru depresie, anxietate și abuz de substanțe, dar doar dacă este luată în siguranță și sub supraveghere medicală.

Primul stat care le permite oamenilor să devină „pământ de flori” după moart

Washington a devenit primul stat din SUA care a legalizat transformarea cadavrelor umane în compost (îngrășământ).Noua lege le permite oamenilor să aleagă opțiunea transformării corpului neînsuflețit în îngrășământ, scrie BBC.

Procesul reprezintă o alternativă la incinerare și îngropare și o opțiune practică pentru zonele în care există o lipsă a locurilor de veci.La finalul transformării, rudele celui decedat primesc pământul, pe care îl folosesc la plantarea florilor, legumelor sau copacilor.

Legea a fost semnată marți de guvernatorul Jay Inslee. Katrina Spade, care a făcut lobby în vederea adoptării legii, a înființat o companie în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!