Prima pagină » Actualitate » CSM ia foc. Consiliul sesizează Inspecția Judiciară după atacul politicienilor la puterea judecătorească

CSM ia foc. Consiliul sesizează Inspecția Judiciară după atacul politicienilor la puterea judecătorească

Adina AnghelescuCristian Lisandru
CSM ia foc. Consiliul sesizează Inspecția Judiciară după atacul politicienilor la puterea judecătorească

Situație din ce în ce mai tensionată între lumea politică și cea judecătorească după ce Tribunalul București a dispus clasarea dosarului ”10 august”, însuși președintele Iohannis solicitându-i ministrului Justiției, Stelian Ion, să explice ”public” cum de s-a putut ajunge într-o astfel de ”situație”.

De cealaltă parte, însă, magistrații și asociații reprezentative ale acestora acuză imixtiunea politicului în actul de justiție și afirmă că asistăm, după clasarea dosarului ”10 august”, la o adevărată lovitură de forță împotriva puterii judecătorești.

În acest context, Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) s-a întrunit, chiar astăzi, în ședință, luându-se decizia de a sesiza Inspecția Judiciară în vederea efectuării verificărilor care se impun faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului ”10 august”.

”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința de azi, 4 martie 2021, a decis sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării verificărilor care se impun faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului cunoscut generic sub denumirea „10 august”, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin 2 din Legea 317/2004, rep., potrivit cărora: ”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, (…) sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor”, se precizează în comunicatul CSM.

CSM: ”Respectarea principiilor care guvernează activitatea organelor judiciare, precum independența justiției și legalitatea”

Comunicatul CSM menționează că această procedură reprezintă ”un cadru legal adecvat” care va permite ”analiza tuturor aspectelor dezbătute public”.

Reprezentanții CSM au mai transmis că nevoia de informare este înțeleasă și apreciată la justa valoare, iar abordarea ”observațiilor și a criticilor” trebuie să fie făcută ”constructiv”.

”Procedura prevăzută de lege în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea acestor verificări este cea privind apărarea independenței autorității judecătorești, această procedură reprezentând un cadru legal adecvat care permite analiza tuturor aspectelor dezbătute public, cu respectarea principiilor care guvernează activitatea organelor judiciare, precum independența justiției și legalitatea.

Sistemul judiciar înțelege nevoia societății de informare și este receptiv la abordarea constructivă a tuturor observațiilor și criticilor, fiind deschis permanent să clarifice toate aspectele referitoare la modul în care funcționează și să asigure respectarea legii în toate situațiile.

În același timp, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii reiterează apelul la moderație în discursul public față de activitatea autorității judecătorești”, se mai transmite la finalul acestui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii.

Tribunalul București: ”Discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă”

Tribunalul București a transmis ieri – 3 martie – un comunicat de presă referitor la decizia de respingere a cererii procurorilor DIICOT care solicitaseră redeschiderea urmăririi penale în dosarul „10 august”.

”Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor.

În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat”, au transmis reprezentanții Tribunalului București în comunicatul care poate fi citit, integral, AICI.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!