Prima pagină » Actualitate » Dosarul protestului violent din Piața Unirii: 14 manifestanți arestați preventiv, doi plasați în arest la domiciliu – FOTO/VIDEO

Dosarul protestului violent din Piața Unirii: 14 manifestanți arestați preventiv, doi plasați în arest la domiciliu – FOTO/VIDEO

Zeci de persoane au provocat distrugeri ale spațiului public la protestul anti-restricții care a avut loc în Piața Unirii din Capitală luni, 29 martie / Sursă FOTO: capturi video - Facebook

Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a 14 protestatari și plasarea în arest la domiciliu a altor doi, în dosarul violențelor din Piața Unirii, din noaptea de luni spre marți, când unii dintre manifestanți i-au atacat cu pietre pe jandarmi, au incendiat și au vandalizat tonomate.

Protestatarii arestați de Judecătoria Sectorului 3 pot contesta decizia la Tribunalul București.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au reținut sâmbătă 19 protestatari, dar au cerut instanței arestarea preventivă pentru 16 dintre aceștia. În cazul celorlalți trei, procurorii au luat măsura controlului judiciar. Aceștia urmează să fie lăsați liberi după ce vor trece 24 de ore de la reținere.

Cei 19 reținuți sunt dintre cei 25 de participanți la protestul din Piața Unirii care au fost ridicați sâmbătă de polițiști și duși la audieri, pentru implicarea în violențele din Piața Unirii izbucnite în timpul protestului anti-mască din noaptea de luni spre marți.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că, duminică, anchetatorii au mai identificat un suspect, acesta fiind audiat la Parchet și ulterior reținut.

Potrivit surselor citate, în timpul anchetei, vizionarea înregistrărilor video din noaptea protestului violent, pentru extragerea fiecarei imagini, a fost una dintre etapele foarte importante.

Faptele vizate în anchetă sunt cele din noaptea de 29 spre 30 martie, din zona Piața Unirii, unde protestele au degenerat și protestatarii au atacat forțele de ordine și au distrus mai multe bunuri stradale, dar și o stație STB. Șeful Jandarmeiei spunea că 12 jandarmi au fost răniți, trei dintre ei fiind duși la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale.

În dosarul deschis de Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 se fac cercetări pentru ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere prin incendiere și furt, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.

Jandarmi atacați cu pietre, vitrine, tonomate și stații de autobuz distruse la protestul din Piața Unirii

Unii dintre participanții la protestul de luni spre marți au provocat distrugeri mari în zona Pieței Unirii.

Șeful Poliției Capitalei spunea că protestatarii violenți au distrus vitrine, tonomate de alimente, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport.

În urma violențelor, 188 de persoane au fost duse la Poliție, unde au fost fotografiate și amprentate. Atunci au fost date 222 de infracțiuni, în valoare de peste 200.000, iar 8 sancțiuni au fost date organizatorilor protestul la care, potrivit șefului Poliției Capitalei, au fost peste 1.500 de manifestanți.

Despre organizatorii amendați, șeful Poliției Capitalei spunea: ”Ne referim la așa-zișii lideri informali ai protestelor”.

Reprezentanții AUR, parlamentarii George Simion, Claudiu Târziu și Diana Șoșoacă, au primit amenzi de câte 15.000 de lei pentru organizarea protestelor violente din noaptea de 29 spre 30 martie, din Capitală, la care au participat mai mult de 100 de persoane, numărul maxim permis în perioada stării de alertă instituite din cauza pandemiei de coronavirus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri