Stare de alertă pentru încă o lună. Care sunt restricțiile

Stare de alertă pentru încă o lună. Care sunt restricțiile
Foto: Profimedia
Publicat: 13/04/2021, 10:20
Actualizat: 13/04/2021, 10:22

De marți, 13 aprilie, starea de alertă se prelungește în toată țara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. România împlinește un an de stare de alertă, la jumătatea lunii mai, la care se adaugă, bineînțeles, și cele două luni inițiale de stare de urgență.

Guvernul a adoptat joi Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, din 13 aprilie 2021.

În timp ce premierul Florin Cîțu a vorbit despre o relaxare de la 1 iunie, ministrul de Interne, Lucian Bode, a vorbit despre posibila renunțare la masca obligatorie, în anumite condiții, de la 1 mai, dar apoi și-a nuanțat declarațiile.

Starea de alertă. Relaxare de Paște

Șirul relaxărilor de sărbători a început, bineînțeles, cu Paștele catolic, care a fost sărbătorit de credincioși în 4 aprilie 2021.

Paștele Ortodox (1 mai – 2 mai 2021) va veni cu o relaxare pentru români, care vor putea merge la biserică și pentru alte activități între 20.00-5.00.

De o relaxare se vor bucura ș musulmanii, între 8 mai – 9 mai 2021, între orele 20.00-5.00, pentru a participa la sărbătoarea Ramazanului.

Și cum perioada următoare va fi dominată de concedii și sărbători, era nevoie de un impuls pentru HoReCa, segmentul greu încercat de criza COVID. Astfel, hotelurile de pe Litoral vor putea fi ocupat la cel mult 70% din capacitatea lor maximă.

De asemenea, în zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5:00-20:00. În aceste zile, în intervalul orar 20:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a precizat că, „în vinerea de Florii programul magazinelor va fi până la ora 20.00”.

Starea de alertă. Restricțiile care rămân în vigoare

În toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

În toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate
  • cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Vineri, sâmbătă și duminică, activitate între 5-18

Măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 2 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

De asemenea, în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Mai mult, tot în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

E permisă doar livrarea la domiciliu

Aceste măsuri nu se aplică operatorilor economici, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, respectiv, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Valabilă rămâne şi excepţia, astfel încât, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Această măsură nu se aplică în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

Hotărârea nr. 22 din 8 aprilie 2021. INTEGRAL

Cele mai importante măsuri din Anexa la Hotărârea CNSU

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  1. c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  1. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie

Obligativitatea prezentării declarației pe proprie răspundere

La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 29lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 29lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 30și 31, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

În perioada 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20

00-0500 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

În perioada 08.05.2021 -09.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20

00-0500, pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Anexa la HCNSU din 8 aprilie 2021. INTEGRAL

Declarația pe care trebuie să o completezi când ieși din casă în perioada restricțiilor de circulație

După modificare intervalelor de circulație s-au schimbat și declarațiile pe proprie răspundere, respectiv adeverințele care trebuie prezentate la controlul autorităților.

Descarcă aici: Adeverinta pentru angajatori

Descarcă aici: Adeverinta pentru angajatori

Descarcă aici: Model Declaratie proprie Raspundere

Descarcă aici: Model Declaratie proprie Raspundere

De asemenea, declarația pe proprie răspundere și adeverința pentru angajatori pot fi completate și ONLINE, pe site-ul https://formular.sts.ro/. (Screenshot-uri)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Noua lege obligatorie pentru ȘOFERI. E intrată deja în vigoare: Vă trimite la închisoare
Codul Rutier. Amintirea care vine cu amenzi. Mulți șoferi fac acest gest
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?