Prima pagină » Actualitate » Refacerea Lacului Morii, scoasă la licitație cu o investiție de aproape 16 milioane de lei

Refacerea Lacului Morii, scoasă la licitație cu o investiție de aproape 16 milioane de lei

Nicolae Oprea
Refacerea Lacului Morii, scoasă la licitație cu o investiție de aproape 16 milioane de lei

Primăria sectorului 6 din Capitală, prin Administrația Domeniului Public, a scos la licitație proiectul privind amenjarea peisagistică a Lacului Morii, iar valoarea investitiției este de aproape 16 milioane de lei. Ofertele vor fi deschise pe data de 10 mai 2021, la ora 15.00.

Proiectul presupune refacerea zonei de promenadă de pe Lacul Morii, unde în prezent foarte mulți locuitori din sectorul 6, respectiv cartierele Crângași, Giulești, Militari, sau chiar și din Drumul Teberei, merg să facă sport sau să se plimbe aici.

Valoarea proiectului, portrivit documnetului lansta pe site-ul public de licitații, este de 12,7 milioane de lei fără TVA, astfel că investiția, votată în consiliul local, se va ridica la aproape 16 milioane de lei.

Durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni

„Reintegrarea urbană şi reamenajarea promenadei de pe lacul Morii presupune extinderea suprafeţelor de spaţii verzi şi amenajarea unor spaţii de agrement. Acest proiect vizează reintegrarea zonei în circuitul de agrement destinat locuitorilor din cartierele din apropiere – Crângaşi, Giuleşti, Militari. Urmare a întocmirii proiectului tehnic, s-a constatat necesitatea actualizării documentaţiei tehnico-economice, valoarea totală de investiţie fiind de 15.666.332,73 de lei, TVA inclus, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 9 luni”, se arată în proiectul aprobat la ultima ședința a Consiliului Local al sectorului 6.

Ofertele se deschide pe 10 mai

Potrivit anunțului de licitație, ofertele pentru această investiție se vor deschide pe data de 10 mai.

„Am aprofundat personal, împreună cu viceprimarii, toate detaliile proiectului ca să ne asigurăm că raportul calitate-preț si proiectul în sine este ceea ce trebuie”, a anunțat miercuri Ciprian Ciucu, edilul sectorul 6.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!